Pe Valea Prahovei, la 100 km de București, între Bușteni și Predeal, se află orașul Azuga.
Astăzi - 6.000 de locuitori. Stațiune montană. Cunoscut pentru fabrica de bere și pentru fabrica de șampanie "Rhein Azuga".
Dar puțini știu - acum 100 de ani, Azuga era un oraș industrial complet. Cu fabrică de bere, fabrică de hârtie, fabrică de sticlă, fabrică de șamotă, plus cea mai mare fabrică textilă a Văii Prahovei - Postăvăria din Azuga.
Construcția - sfârșitul secolului XIX. În aceeași epocă cu celelalte fabrici din zonă (Bere Azuga 1892, Hârtie 1882, Sticlă 1882). Industriași germani veniți pe Valea Prahovei în timpul domniei regelui Carol I (1866-1914).
Numele oficial - "Postăvăria Azuga" (postăvar = meșter care produce postav, țesătură groasă de lână). Specializare - postavuri grele pentru iarnă, pentru hainele militare și pentru pardesie.
Carol I - regele german stabilit pe tronul României - voia să modernizeze industrial țara. A încurajat masiv investitorii germani să vină. Azuga - cu Valea Prahovei aproape de București - era ideală.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna în Azuga anilor 1880, ca un țăran muntean obișnuit, până atunci ocupat cu pădurăritul și pomicultura, să se transforme peste noapte în muncitor textil sub conducerea unui maistru sas adus de la Brașov, să învețe tehnologia războaielor de țesut moderne - era cea mai mare schimbare profesională a Văii Prahovei pre-industriale.
Producția - în creștere constantă. În 1900 - 200 muncitori. În 1914 - 500. În 1939 - 800. Producția anuală - 50.000-100.000 metri de postav.
Specialitatea - postav de lână 100% pentru armată. Plus stofe groase pentru pardesie civile. Plus țesături speciale pentru tapițerii. Calitate excepțională pentru epocă.
Cei mai mari clienți - armata română (Ministerul de Război). Plus fabricile de confecții bucureștene. Plus exporturile în Austro-Ungaria, Italia, Bulgaria.
Naționalizarea comunistă - 11 iunie 1948. Postăvăria - confiscată de statul român. Conducerea privată germană - alungată. Investiții masive sovietice. Modernizare.
Anii '60-'70 - extindere semnificativă. 1.500 angajați. Plus 500 sezonieri. Era una dintre cele mai mari fabrici textile ale Văii Prahovei. Producție majoritar pentru exportul în țările socialiste.
Mărturiile localnicilor (după 2007) - emoționante. "Războaie de țesut noi achiziționate din fostele țări socialiste (cărora statul român le dăduse la schimb trenuri întregi de alimente), au fost lăsate să ruginească după 1990".
Era ironia comunismului târziu - investiții masive în tehnologie modernă, dar lipsa de competitivitate după 1990 datorată concurenței occidentale și asiatice.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un muncitor textil din Azuga, în 1985, să lucrezi 8 ore pe zi la războiul de țesut sovietic modern, producând 100 metri de postav militar pe schimb, contribuind la una dintre cele mai puternice industrii textile ale Estului Europei - și apoi după 1990 să te trezești cu fabrica închisă, utilajele vândute la fier vechi, salariul tău dispărut pentru totdeauna.
Sfârșitul brutal după 1989. Privatizarea haotică 1991-1995. Acțiunile angajaților - cumpărate de fostul director. Apoi - vândute speculatorilor imobiliari care voiau terenul pentru turism.
Numărul de angajați - scade de la 1.500 (1989) la 800 (1995). La 300 (2000). La 100 (2005). La 0 (2007).
Activitatea efectivă - oprită în 2005. Lacăt definitiv. Sfârșitul a 130 de ani de tradiție textilă.
Demolarea - 2007. Săptămâna trecută din ianuarie 2007, ziarul "Ziarul Prahova" anunța: "A început demolarea fostei Fabrici de Postav din Azuga, loc unde de-a lungul anilor și-au câștigat existența câteva zeci de mii de oameni".
Localnicii - mâhniți. Multe familii din Azuga aveau cel puțin un singur membru care lucrase la Postăvărie. Era simbolul industriei locale.
Proiectul de înlocuire - megalomanic. Pe locul de 3 hectare al fostei fabrici - planificat un complex hotelier de 250 milioane dolari:
- Hotel de 5 stele cu 500 camere
- Săli de conferințe, restaurante, baruri
- Cazino
- 980 apartamente locuințe
- Lanțuri de magazine
- Piscină acoperită cu valuri artificiale
- Plajă și decor cu palmieri naturali
Era cel mai ambițios proiect imobiliar al Văii Prahovei. Promis pentru 2008-2012.
Realitatea - dezamăgitoare. Pe locul fostei Postăvării din Azuga, în 2026, nu există nici hotel de 5 stele, nici cazino, nici apartamente. Doar 3 hectare de teren abandonat în mijlocul orașului.
Demolarea s-a făcut. Construcția - niciodată. Investitorii - dispăruți. Banii - rămași în offshoreuri cipriote.
Era simbolul perfect al felului cum România post-comunistă a distrus sistematic industria moștenită, înlocuind-o cu promisiuni de "proiecte turistice" care niciodată nu se finalizau.
Astăzi, când treci prin Azuga pe Drumul Național 1 și vezi terenul abandonat de 3 hectare în centrul orașului, e aproape imposibil să ne imaginăm că aici, în această clădire industrială, lucrau în 1985 1.500 de muncitori producând postav militar și pardesie de lână pentru întreaga industrie textilă a Estului Europei.
Iar când te gândești că această fabrică textilă - fondată sub Carol I de industriași germani, modernizată cu investiții comuniste, închisă în 2005 și demolată în 2007 pentru un proiect turistic care niciodată nu s-a construit - este astăzi doar un teren abandonat în centrul Azugei, înțelegi că România post-comunistă a pierdut sistematic 130 de ani de tradiție industrială fără a oferi alternative reale comunităților locale dezindustrializate.
Cea mai dureroasă demolare industrială a Văii Prahovei - 130 de ani de tradiție textilă (1880-2007), 1.500 angajați la apogeu, postav militar pentru întreaga armată română interbelică, totul rezat de pe hartă în 2007 pentru un complex turistic de 250 milioane dolari care niciodată nu s-a construit, lăsând 3 hectare abandonate în centrul orașului ca simbol al felului cum a fost trădată industria românească după 1989.