Să provoci o minte este mult mai senzual decât să dezbraci un corp.
Există o senzualitate subtilă, aproape invizibilă pentru mase, dar devastatoare pentru cunoscători.
Este senzualitatea detaliilor mici, a gesturilor neintenționate. Oamenii superficiali au nevoie de zgomot mare pentru a simți ceva. Cei rafinați au nevoie doar de o nuanță.
Senzualitatea stă în felul în care o femeie își dă părul după ureche când este concentrată. În felul în care un bărbat își suflecă mânecile cămășii, lăsând la vedere antebrațele în timp ce explică ceva cu pasiune. Stă în râsul ăla sincer, ușor răgușit, care vine din stomac, nu din dorința de a da bine. Stă în mirosul de cărți vechi amestecat cu mirosul de ploaie de afară, în timp ce împarți o cană de ceai cu cineva, în tăcere deplină.
Cea mai mare eroare este să crezi că senzualitatea are nevoie de un public. Nu, ea există și când ești singur acasă. Felul în care îți pui muzica preferată, cum mergi desculț pe parchet, cum îți alegi hainele de casă. Dacă ești senzual doar când te vede cineva, ești doar un actor. Dacă ești senzual când ești singur, înseamnă că îți respecți propria existență.
Fii spectacolul tău privat înainte de a fi trofeul altcuiva.
Cui crezi că i s-ar potrivi această descriere? Etichetează acea persoană sau distribuie postarea pentru cei care știu să citească printre rânduri.