Știai că Delta Dunării a ascuns unul dintre cele mai crunte lagăre de exterminare?
În 1959, în timp ce Europa privea spre viitor, la Periprava mureau oameni doar pentru că citeau cărți interzise.
Imaginile de carte poștală din Deltă ascund un adevăr înfiorător, transformat în „Delta Morții”.
Sute de intelectuali, studenți și preoți au fost aruncați în mlaștini sub comanda torționarului Ioan Ficior.
„Aici sunteți aduși ca să muriți!”, era singurul salut pe care îl primeau la sosire.
Vara aducea temperaturi de peste 40°C, tăuni și o sete soră cu nebunia, sub paza armată a Securității.
Deținuții erau forțați să bea apă direct din bălțile stătute, riscând dizenterie și febră tifoidă.
Iarna, iadul îngheța: oamenii intrau în apă până la brâu pentru a tăia stuf, cu picioarele înfășurate în cârpe.
Hainele deveneau armuri de gheață, iar degetele necrozate cădeau din cauza degerăturilor extreme.
Munca silnică dura și 14 ore pe zi, fiind urmată de o masă mizerabilă din coji de arpacaș și varză stricată.
Totuși, în barăcile insalubre, spiritul uman a refuzat să fie îngenuncheat de teroarea comunistă.
Profesorii țineau cursuri de istorie în șoaptă, iar preoții ofereau spovedanii în întunericul nopții.
Alfabetul limbii franceze era zgâriat cu un cui pe bucăți de săpun, pentru a menține mintea trează.
Cei care cedau fizic nu aveau parte nici măcar de o cruce sau de o slujbă creștinească la căpătâi.
Trupurile goale erau înfășurate în rogojini de stuf, legate cu sârmă ghimpată și aruncate în gropi comune.
Nisipurile de pe Grindul Cailor au înghițit sute de destine anonime, șterse din actele oficiale.
Arheologii de la IICCMER au scos la lumină aceste schelete abia după zeci de ani de tăcere.
În 1964, supraviețuitorii au fost eliberați: erau doar niște umbre umane de 45 de kilograme, dar libere.
Astăzi avem datoria morală de a nu le uita sacrificiul și de a le aprinde o lumânare virtuală.