Cine își mai amintește cum era în perioada comunistă când școala nu însemna doar ore și teme, ci și zile întregi petrecute la practica agricolă?
Pentru mulți elevi din anii ’70 și ’80, toamna avea un ritual aparte. În loc să intre direct în clasă, urcau în autobuze, camioane sau remorci și plecau spre câmp. Cu ghiozdanul în spate, haine groase și multă curiozitate, ajungeau printre rânduri de porumb, cartofi, mere sau struguri.
La început părea aproape o excursie. Colegii râdeau, făceau glume, schimbau sandvișuri și profitau de ocazia de a sta împreună în afara școlii. Pentru un copil, ziua avea uneori aerul unei aventuri.
Dar după câteva ore, entuziasmul se transforma în oboseală. Mâinile se murdăreau, picioarele se afundau în noroi, iar vremea nu ținea cont că erai elev. Dacă ploua, ploua pentru toți.
Detaliul pe care mulți îl țin minte este acesta: unii copii se bucurau că scapă de lecții, în timp ce părinții vedeau altfel situația și se întrebau de ce un elev trebuie să muncească pe câmp în loc să fie la școală.
Unii își amintesc acei ani cu dor. Spun că acolo s-au legat prietenii, că au învățat ce înseamnă munca și că existau momente de camaraderie pe care nu le-au uitat nici azi. Alții își amintesc frigul, oboseala, obligația și sentimentul că multe lucruri erau impuse fără să poți spune mare lucru.
Poate adevărul e undeva la mijloc. Pentru copii a rămas adesea o amintire plină de chipuri și întâmplări. Pentru mulți adulți a fost încă una dintre multele obligații ale acelor vremuri.
Azi copiii au tablete și lecții online. Atunci aveau mâinile murdare de pământ și cizmele pline de noroi.
Tu cum îți amintești practica agricolă: ca aventură sau ca povară?