În 1956, într-un garaj din București, un tânăr de 23 de ani asamblează manual un aparat pe care nu-l văzuse nimeni în România. Piese recuperate, calcule făcute pe hârtie, și o idee pe care regimul nu știa cum s-o clasifice: un rucsac care ridică omul de la pământ.
Când Justin Capră a testat „Rucsacul Zburător" — cum îl numea el — în curtea unui bloc din cartierul Floreasca, nu celebra o victorie științifică. Probabil se uita peste umăr.
Securitatea deschisese deja dosar pe el.
Nu din motive ideologice. Ci dintr-un calcul simplu și brutal: un om care poate zbura poate zbura și peste graniță. Iar în România lui Gheorghiu-Dej, granițele nu erau frontiere — erau ziduri. Dosarele CNSAS păstrate până azi arată că inventatorul a fost urmărit și anchetat, activitatea lui considerată un risc de securitate națională.
Ironia istoriei: exact asta îl făcea periculos îl făcea și genial.
Capră nu lucra pentru stat, nu primea finanțare, nu avea laborator. Lucra cu ce găsea. Și totuși, în aceeași perioadă în care NASA cheltuia sute de milioane pentru programele sale, românul din garaj construia dispozitive pe care cercetătorii occidentali aveau să le breveteze abia decenii mai târziu. Peste 70 de invenții înregistrate — printre care vehicule cu consum ultraredus și sisteme de propulsie neconvenționale — i-au adus recunoaștere internațională după 1989, când România nu mai putea să-l oprească, dar nici să-l mai revendice cu mândrie.
A murit în 2017. Relativ cunoscut în cercurile de inventatori, aproape necunoscut publicului larg.
„Eu nu sunt inventator", spunea el. „Eu sunt doar un om care caută."
Regimul care l-a supravegheat a dispărut. Căutările lui au rămas.
Dacă ai documente, fotografii sau amintiri despre inventatorii români din perioada comunistă — scrie-ne în comentarii. Arhiva vie a acestei epoci suntem noi toți.