Prima benzinărie din România s-a deschis în 1904 pe Calea Victoriei din București - șoferii primelor automobile alimentau prin pompe manuale, cu doar 15 ani după inventarea automobilului în lume, iar țara noastră a avut una dintre primele rețele de stații de benzină din Europa de Est.
În istoria modernă a României există un capitol aproape complet uitat - apariția primelor benzinării și nașterea industriei de combustibili.
Prima benzinărie din București. Deschisă în 1904 pe Calea Victoriei. Plus simbolul intrării României în era automobilismului.
Era cu doar 15 ani după ce primele automobile fuseseră inventate în Germania și Franța. Plus România adopta cu rapiditate noua tehnologie a secolului XX.
Pentru un bucureștean care vedea primele automobile circulând pe Calea Victoriei la începutul secolului XX, prima benzinărie era o adevărată minune tehnologică - cisterne cu carburant și pompe manuale care turnau prețiosul lichid în motorul mașinii.
În acea perioadă, automobilele erau o raritate. Plus jucării ale celor foarte bogați - aristocrați, industriași, diplomați străini.
Numărul lor era foarte mic. La începutul secolului XX, în toată România existau doar câteva sute de automobile. Plus în majoritate în București și marile orașe.
Combustibilul era esențial. Plus România avea avantajul de a fi una dintre primele țări producătoare de petrol din Europa.
Industria petrolieră românească era una dintre cele mai dezvoltate ale continentului. La Ploiești, Câmpina, Moinești - rafinării și sonde funcționau de zeci de ani. Plus România era exportator important de produse petroliere.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, pentru un șofer bucureștean al perioadei interbelice, să oprești la o stație OSIN din Piața Victoriei - cu pavilion modern, cu copertină elegantă, cu pompe automatice - era ca și cum ai fi într-un Paris sau Berlin contemporan.
Perioada interbelică a adus adevărata revoluție. Mașina nu mai era o jucărie, ci un simbol al statutului social. Plus un motor economic real.
Instituțiile de service auto au început să apară. Garajul Ciclop pe Bulevardul Magheru - prima parcare supraetajată din România. Plus centre de service și puncte de alimentare esențiale pentru noua eră a automobilului.
În perioada interbelică, în România existau două mari rețele de stațiuni de alimentare. Societatea Unirea, care comercializa benzină albastră Ethyl, cu caracteristici anti-detonante, destinată automobilelor moderne. Plus ulei LUBOIL.
A doua rețea era O.S.I.N. (Oleo-Sindicala) a societății Distribuția din București. Plus consta din 51 de stațiuni de alimentare în toată țara.
OSIN comercializa benzină OSIN, Fulger cu ethyl, uleiuri OSIN-OIL și VEGA. Plus mai existau produsele Crinul Alb, Trandafirul Alb, Petrosin (pentru pardosele și parchete) și ceară.
Stația OSIN din Piața Victoriei era etalonul modernității. Plus oferea nu doar benzină, ci și service și accesorii - un adevărat "service center" timpuriu.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un șofer român interbelic să oprești la stația OSIN din Piața Victoriei cu Buick-ul sau Ford-ul tău american - să-ți primești benzina Fulger cu ethyl turnată din pompă într-o canistră de cristal, în timp ce un angajat în uniformă elegantă îți cura parbrizul cu o cârpă albă?
În jurul anilor 1930-1940 apar primele stații de alimentare complete. Cu arhitectură funcțională proprie - pavilioane, copertine. Plus similare celor văzute în Occident.
Aspectul lor modern era inspirat de stațiile americane și franceze. Plus reprezenta intrarea României în era infrastructurii pentru automobile.
Aviația era și ea un domeniu de extindere a industriei combustibililor. În anul 1936, s-a anunțat colaborarea între Distribuția și subsecretariatul de stat al aerului. Plus pentru construirea unor stațiuni de alimentare moderne cu benzină în dotarea aeroporturilor.
Prima inaugurată a fost cea de la Băneasa. Plus în stadiu de construire erau cele de pe aerodromurile civile din Arad, Balcic, Cernăuți, Cetatea Albă, Chișinău, Cluj, Constanța, Galați, Iași și Otopeni (București).
Era o adevărată extindere națională a infrastructurii pentru aviație și automobile. Plus România interbelică investea masiv în modernizarea sistemelor de transport.
Schimbarea radicală a venit după Al Doilea Război Mondial și instaurarea comunismului. Plus toate stațiile private au fost naționalizate.
În anii '50, regimul comunist a creat societatea PECO - "Petrol-Combustibili". Plus o rețea de stat care a preluat toate vechile stații Unirea și OSIN.
Benzinăriile PECO din comunism erau departe de modelul interbelic. Bine intenționate, dar deficitare. Plus cu cozi lungi, cu benzină raționalizată, mai ales în anii '80.
În anii '80, sub regimul lui Ceaușescu, criza energetică a făcut alimentarea automobilelor o adevărată provocare. Sistemul "număr par-impar" - mașinile cu număr par circulau o săptămână, cele cu număr impar săptămâna următoare. Plus pentru a economisi benzina.
Cozile la benzinării PECO se formau de la 4 dimineața. Plus românii așteptau ore în șir pentru rația lor săptămânală de combustibil.
Schimbarea radicală a venit după Revoluție. Plus, ironic, capitalismul a readus în România standardele interbelice ale stațiilor de alimentare.
În anii '90, au început să intre pe piață lanțurile internaționale. MOL Ungaria deschidea în 1995 prima benzinărie la Salonta, în județul Bihor. Plus OMV austriacă, LUKOIL rusă, ROMPETROL românească (mai târziu KMG kazah).
PECO a fost privatizat și a devenit Petrom. Plus în 2004 a fost cumpărat de OMV austriacă, care a continuat să dezvolte rețeaua.
Astăzi, conform statisticilor recente, în România există aproximativ 2.500 de benzinării. Plus o rețea modernă, cu autoservire, cu carduri de fidelitate, cu shop-uri și cafenele integrate.
Companiile internaționale precum SOCAR (Azerbaidjan) au început să deschidă benzinării moderne în România. Plus Socar a deschis prima sa benzinărie din București cu investiții de un milion de euro, pe suprafața de 3.500 metri pătrați.
Cele mai moderne stații de combustibil de astăzi - cu pompe digitale, plata cu cardul de la pompă, shop-uri cu cafenele, încărcătoare pentru mașini electrice - sunt urmașii spirituali ai stațiilor OSIN din interbelic. Plus modelul integrat de "service center" pe care îl inaugurase Distribuția în anii '30.
Astăzi, când oprești la o benzinărie OMV sau Mol din București cu cardul tău contactless, e greu să ne imaginăm că, în urmă cu peste 120 de ani, primul automobilist român trebuia să meargă pe Calea Victoriei pentru singura sursă de benzină din toată țara.
Iar când te gândești că România - una dintre primele țări producătoare de petrol din Europa, cu o industrie petrochimică dezvoltată încă de la sfârșitul secolului XIX - a avut una dintre primele rețele de benzinării din Europa de Est, modelată după cele din Occident, naționalizată în comunism, privatizată după Revoluție către companii străine - înțelegi că, în istoria modernă, infrastructurile esențiale pot trece prin patru regimuri politice diferite, dar funcția lor rămâne aceeași.
Una dintre primele rețele de benzinării ale Europei de Est - sistemul de stațiuni de alimentare al României, începând cu prima benzinărie deschisă în 1904 pe Calea Victoriei din București cu doar 15 ani după inventarea automobilului, dezvoltată în interbelic prin societățile Unirea (cu benzina albastră Ethyl) și O.S.I.N. - Distribuția (cu 51 de stațiuni în toată țara comercializând OSIN, Fulger și uleiuri OSIN-OIL), cu stația OSIN din Piața Victoriei ca etalon al modernității și colaborarea din 1936 între Distribuția și Subsecretariatul de Stat al Aerului pentru aeroporturile din Băneasa, Arad, Balcic, Cernăuți, Cetatea Albă, Chișinău, Cluj, Constanța, Galați, Iași și Otopeni, naționalizată în comunism ca PECO cu cozi de la 4 dimineața în anii '80, privatizată după 1990 ca Petrom (cumpărată în 2004 de OMV austriacă), urmată de intrarea MOL, LUKOIL, Rompetrol și recent SOCAR - dovada că, în istoria României, anumite infrastructuri esențiale supraviețuiesc trecerii prin patru regimuri politice, schimbându-și doar uniforma, dar nu și funcția.