În Bucureștiul interbelic exista deja un "Automat" cu vending machines aduse după model american - introduceai o fisă, apăsai un buton și un sandwich, o prăjitură sau o băutură ieșea singură dintr-un suport rotativ de email alb - iar Maria Tănase, înainte să devină marea cântăreață, era casieră la Automatul Herdan.
În istoria Bucureștiului interbelic există un fenomen aproape uitat - apariția primelor restaurante automate, strămoșii fast-food-urilor de astăzi.
"Automatele" din București. Restaurante interbelice cu vending machines. Plus aduceau pentru prima dată în România conceptul american de fast-food.
Concepția era simplă, dar revoluționară pentru epocă. Plus introduceai o fisă într-un aparat, apăsai pe un buton, și se declanșa servirea mecanică a gustărilor și băuturilor afișate.
Pentru un bucureștean al anilor '30, intrarea într-un "Automat" era o experiență complet nouă - aici nu mai erai servit de chelner ca la cafenelele de pe Calea Victoriei, ci primeai mâncarea direct de la mașini, ca într-un film american.
Trebuie spus de la început un lucru important pentru a fi onești cu istoria. Românii nu au inventat conceptul de "Automat". Plus primul restaurant cu vending machines din lume a fost "Quisisana" din Berlin, deschis în 1895.
În Statele Unite, primul Automat a fost deschis în 1902, în Philadelphia, de Joseph Horn și Frank Hardart. Plus se inspiraseră de la modelul Quisisana din Berlin.
Modelul s-a extins apoi la New York în 1912. Plus a devenit parte din cultura populară a orașelor industriale nord-americane.
Cu alte cuvinte, când "Automatul" a apărut la București în anii '30, conceptul exista deja de peste 30 de ani în Europa și SUA. Plus venea cu o întârziere importantă comparativ cu Occidentul.
Asta nu înseamnă însă că nu a fost o inovație importantă pentru România. Plus pentru cei care au trăit acel moment, era prima dată când vedeau mașinăriile care îți "serveau" mâncarea singure.
Primul "Automat" din București a fost instalat în clădirea de sub terasa Cercului Militar. Plus se proceda exact ca în modelul american - introduceai o fisă într-un aparat, apăsai pe un buton, și aparatul livra mecanic gustarea sau băutura dorită.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, pentru un bucureștean al anilor '30, să intri într-un "Automat" și să vezi vending machines în acțiune - era ca și cum ai intra într-o lume de science-fiction, unde mâncarea apărea singură, fără ca cineva să te servească.
Conform mărturiei scriitorului Vlaicu Bârna, acel prim Automat a devenit rapid celebru. Plus în cartea sa "Între Capșa și Corso", el descrie locul.
"Numele de automat era impropriu, dar își avea originea într-o altă întreprindere, care butcase cu un an înainte de sosirea mea la București". Plus "Fusese un automat după model american instalat în clădirea de sub terasa Cercului Militar".
Locul a atras imediat boemia bucureșteană. Era frecventat de scriitori și intelectuali precum Eugen Jebeleanu. Plus Horia Groza și viitorul mare scriitor Eugen Ionescu (Ionesco).
Aici aveau loc întâlniri culturale memorabile. Plus se discutau idei, se făceau planuri literare, se schimbau impresii despre cărți și spectacole.
Problema era însă că acești clienți boemi aveau de obicei "buzunarele ușoare". Plus consumau puțin, dar stăteau ore în șir, ocupând mesele.
Acest lucru a făcut localul să dea faliment rapid. Plus primul "Automat" cu vending machines american și-a încheiat existența destul de repede.
Adevărata epocă de glorie a "Automatelor" bucureștene a venit însă cu frații Herdan. Plus aceștia au pus în funcțiune două restaurante cu același concept de "automat".
Numele "automat" a rămas chiar dacă serviciile lor nu erau, propriu-zis, automate. Plus era un brand, o etichetă culturală, care promitea modernitate și viteză.
În Bucureștiul interbelic, conceptul de mâncare rapidă lipsea. Capitala era împânzită de restaurante sofisticate - cele de pe Calea Victoriei, dar și mai puțin elegante - bodegi sau cârciumi. Plus localurile fraților Herdan veneau să acopere o nișă culturală nouă.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un funcționar bucureștean al anilor '30, să te oprești în pauza de prânz la "Automatul" Herdan, să primești sandwich-ul rapid, fără să stai la masă, să mănânci în picioare lângă bar - exact ca în filmele americane cu New York-ul anilor '30?
Restaurantele Herdan aveau un atu special. Erau cunoscute pentru curățenie impresionantă. Plus pentru prețuri accesibile - mult mai mici decât la restaurantele clasice.
Personalul era format din "domnișoare" îmbrăcate în verde - uniforma caracteristică a Automatului. Plus tinerele angajate erau, în general, foarte respectuoase și eficiente.
Una dintre cele mai cunoscute "domnișoare în verde" de la Automatul Herdan a fost o tânără care urma să devină legenda muzicii românești. Maria Tănase a fost, la un moment dat, casieră la Automatul Herdan. Plus pe vremea când doar visa să devină cântăreața de succes care a cucerit lumea cu vocea sa.
Era o tânără modestă, frumoasă, energică. Plus încasa fisele clienților, dădea restul, le adresa câteva cuvinte amabile.
Cine ar fi crezut atunci că această casieră simplă va deveni una dintre cele mai mari voci ale muzicii românești - "Edith Piaf a României", interpreta lui George Enescu, vedeta internațională cu turnee în Franța, SUA, Argentina?
În februarie 1932, "Realitatea ilustrată" publica un reportaj memorabil despre ultima senzație care apăruse în București - barul-automat "Colos". Plus apariția lui a fost anunțată cu mult înainte prin placarde uriașe.
A stârnit murmure aprinse de curiozitate printre toți acei care nu avuseseră prilejul să treacă granița. Plus să vadă astfel de localuri în Occident.
Conform reportajului, cei mai entuziaști descriau experiența unora pentru ceilalți. "Vasăzică introduci o fisă și imediat, la câțiva centimetri, îți apare sandwich-ul, prăjitura sau băutura dorită".
Tradiția "Automatului" a continuat și în perioada comunistă. În anul 1962, pe Bulevardul Magheru, a fost înființat "Bufetul Automat". Plus o reluare a conceptului interbelic, dar într-o formă socialistă.
Cu 1 leu și 50 de bani, consumatorii puteau cumpăra produse de patiserie. Cu 3 lei, puteau lua sandviciuri. Plus o gustare costa 4 lei.
Bufetul Automat din Magheru a funcționat ani buni. Plus a devenit unul dintre simbolurile vieții urbane bucureștene din anii '60-'70.
Conceptul a fost ironic preluat ulterior și pentru "fast-food-uri" modernizate. Plus astăzi, când vezi un automat de cafea sau de snacks-uri în orice colț al orașului, e o continuitate cu primele "Automate" interbelice ale Bucureștiului.
Astăzi, când mănânci la KFC sau McDonald's și plătești pentru un sandwich livrat în câteva secunde, e greu să ne imaginăm că, în urmă cu peste 90 de ani, bucureștenii descopereau cu uimire conceptul american de "vending machines" la primul Automat din capitală - un lăcaș frecventat de Eugen Ionescu și unde tânăra Maria Tănase, înainte să devină mare, era casieră.
Iar când te gândești că între acel prim "Automat" instalat sub terasa Cercului Militar - un experiment modernist împrumutat din SUA - și McDonald's-ul de pe Calea Victoriei din anii '90 au trecut doar 60 de ani de istorie - cu războiul, comunismul și revoluția între ele - înțelegi că anumite concepte revin ciclic, dar mereu cu altă față.
Strămoșii fast-food-ului bucureștean - "Automatele" interbelice ale Bucureștiului, primul instalat sub terasa Cercului Militar cu vending machines aduse după model american (modelul Quisisana Berlin 1895 sau Horn & Hardart din Philadelphia 1902, deci venind cu 30 de ani întârziere față de Occident), urmate de restaurantele fraților Herdan unde Maria Tănase a fost casieră înainte să devină legendară și unde se adunau Eugen Ionescu și Eugen Jebeleanu, continuate de barul-automat "Colos" din februarie 1932 și de Bufetul Automat din Bulevardul Magheru deschis în 1962 în comunism - dovada că, în istoria gastronomiei și a vieții urbane, conceptele revin ciclic și fiecare epocă găsește propria sa formă pentru același vis al mâncării rapide.