Și totuși, satul lor avea să dispară pentru totdeauna.
Sub apele liniștite ale Lacului Izvorul Muntelui se află și astăzi case, ulițe și amintirile unei întregi generații.
Era începutul anilor '50.
În valea Bistriței, vestea a căzut ca un trăsnet.
România urma să construiască unul dintre cele mai mari baraje din Europa.
Iar pentru asta, sate întregi trebuiau să fie mutate.
Oamenii nu știau dacă să plângă sau să se revolte.
Casele în care se născuseră.
Bisericile în care își botezaseră copiii.
Cimitirele unde își odihneau părinții.
Totul urma să fie înghițit de apă.
Unii au sperat că autoritățile se vor răzgândi.
Dar decizia fusese deja luată.
A început atunci una dintre cele mai mari strămutări din istoria României.
Peste 18.000 de oameni au fost nevoiți să plece.
Casele au fost demontate.
Crucile au fost scoase din cimitire.
Iar morții au fost mutați pe dealurile din jur.
Ani mai târziu, acolo s-a ridicat Barajul Bicaz.
O lucrare pe care mulți o considerau imposibilă.
Gigantul de beton a schimbat pentru totdeauna Moldova și a dat naștere unuia dintre cele mai frumoase peisaje din România.
Astăzi, mii de turiști vin să admire Lacul Izvorul Muntelui.
Puțini își imaginează că, sub acea apă liniștită, au existat cândva gospodării, livezi și poveștile unor oameni care au fost nevoiți să-și lase viața în urmă.
Poate că marile realizări cer întotdeauna sacrificii.
Dar întrebarea rămâne.
Dacă ai fi trăit atunci, ai fi acceptat să-ți părăsești casa pentru un proiect care urma să folosească milioane de români?
Sau ai fi rămas pe pământul pe care se născuseră părinții și bunicii tăi?
Istoria nu oferă întotdeauna răspunsuri simple.