În istoria Țării Românești există o tragedie pe care creștinătatea ortodoxă nu o va uita niciodată - martiriul Brâncovenilor.
Constantin Brâncoveanu. Unul dintre cei mai mari și mai bogați domnitori ai Țării Românești. Plus martir al credinței creștine, canonizat oficial de Biserica Ortodoxă Română în 1992.
S-a născut în anul 1654, la Brâncoveni - astăzi o comună din județul Olt. Plus rămas orfan de tată la doar un an, după ce postelnicul Papa Brâncoveanu fusese ucis în răscoala seimenilor din 1655.
A fost crescut de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino. Plus un reprezentant de seamă al culturii umaniste în spațiul românesc, care i-a oferit educația cea mai aleasă.
Pentru un copil noble al secolului al XVII-lea, ideea că într-o zi vei domni 26 de ani peste Țara Românească, vei construi capodopere arhitecturale care îți vor da numele unui întreg stil, dar vei muri tăindu-ți capul împreună cu cei 4 fii ai tăi - părea ceva imposibil de imaginat.
Brâncoveanu a primit o educație remarcabilă. A învățat, pe lângă limba română, și greaca, turca, latina și slavona. Plus și-a desăvârșit cunoștințele prin misiuni diplomatice în Transilvania și la Constantinopol.
A urcat treptele ierarhiei la curtea unchiului său. La 18 ani era al doilea postelnic. Plus a urmat logofăt, mare agă, ispravnic de scaun, mare postelnic.
Pe 28 octombrie 1688, la moartea lui Șerban Cantacuzino, boierii și Înalta Poartă l-au confirmat ca domn. Plus Brâncoveanu avea 34 de ani când a urcat pe tron.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, pentru un boier român al secolului al XVII-lea, să devii domnitor al Țării Românești - era o poziție care îți oferea o putere uriașă, dar te plasa și sub sabia mereu nesigură a Înaltei Porți de la Constantinopol, care putea oricând să te ridice din scaun.
Brâncoveanu s-a căsătorit cu Marica - nepoata lui Antonie Vodă din Popești. Plus împreună au avut patru fii și șapte fiice.
Cei patru fii erau Constantin, Ștefan, Radu și Matei. Plus fiicele - Stanca, Maria, Safta, Ancuța, Elenca, Bălașa și Smaranda. O familie numeroasă, fericită, prosperă.
Domnia lui Constantin Brâncoveanu a marcat o perioadă de progres economic și cultural-artistic în Țara Românească. Plus inițiative de modernizare a aparatului statal și reforme fiscale.
Brâncoveanu a organizat cancelaria statului. A întreținut relații cu marile puteri ale Europei. Plus epoca brâncovenească a deschis țara influențelor occidentale.
A devenit unul dintre cei mai bogați oameni ai Europei de Est. Plus depozitele lui de aur, argint, juvaiere erau legendare - se vorbea despre comori ascunse în mănăstiri, în cetăți, în pivnițele palatelor.
A fost și un mare ctitor de lăcașuri de cult. Mănăstirea Hurezi din Vâlcea - cea mai impresionantă ctitorie a sa. Plus Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, Mănăstirea Sâmbăta de Sus și multe altele.
A construit Palatul de la Mogoșoaia. Plus Mănăstirea Cotroceni. Aproape fiecare construcție majoră a Țării Românești de la sfârșitul secolului XVII purta amprenta sa.
A creat un nou stil arhitectural - "stilul brâncovenesc". Plus o sinteză originală între arhitectura bizantină, otomană și occidentală.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un creștin ortodox din Țara Românească a începutului de secol XVIII, să vezi cum domnitorul tău - un om de o evlavie și o cultură excepționale - ridica pe pământul țării bijuterii arhitecturale care făceau invidia tuturor cancelariilor europene?
Brâncoveanu a apărat credința ortodoxă cu prețul vieții sale, încă din vremea domniei. În 1701, după ce Transilvania fusese cedată habsburgilor și aceștia voiau să-i forțeze pe români să treacă la catolicism, Brâncoveanu a intervenit pe lângă împăratul Leopold I. Plus a obținut diplome care le dădeau românilor dreptul de a-și alege confesiunea.
A susținut financiar și politic întregul Răsărit Ortodox. Patriarhiile de Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim. Plus mănăstiri și biserici din Grecia, Bulgaria, Serbia, Georgia, Sfântul Munte Athos.
Era considerat principalul susținător al ortodoxiei sub stăpânirea turcească. Plus o poziție care nu îi convenea Înaltei Porți.
Sfârșitul a venit brusc. Intrigile boierilor din țară și inconsecvența politicii otomane veșnic flămândă de aur l-au dus la pierzanie. Plus și familia Cantacuzino, propriile sale rude, a contribuit la căderea sa.
Joi, 24 martie 1714, în Săptămâna Patimilor, la București sosea capugiul Mustafa Aga. Plus era însoțit de doisprezece ciohodari înarmați - solii sultanului.
Erau veniți cu un mandat clar. Brâncoveanu era mazilit. Plus arestat cu toată familia.
Domnitorul, soția lui Marica, cei patru fii (Constantin, Ștefan, Radu, Matei), sfetnicul Ianache Văcărescu și o parte din averi au fost duși la Constantinopol. Plus aruncați în sinistra închisoare Yedikule - "Cele Șapte Turnuri".
Acolo, vreme de patru luni, au fost supuși la torturi cumplite. Plus încercări neîncetate de a-l forța pe domnitor să-și dezvăluie averea ascunsă în Țara Românească.
În ziua de Paști, fiica lui Brâncoveanu - Stanca - a fost și ea arestată. Plus dusă lângă tatăl și frații ei la închisoare.
Brâncoveanu și fiul cel mare, Constantin II, au fost supuși la chinuri grele timp de cinci zile. Plus turcii încercau să-i smulgă mărturisirea despre comoara ascunsă.
Domnitorul a refuzat să cedeze. Plus a păstrat tăcere despre ascunzătoarea averii sale - tezaur care nu a fost descoperit niciodată.
Sultanul Ahmed al III-lea a poruncit atunci tortura finală. Plus o execuție publică spectaculară pentru a-i intimida pe alți potentați creștini.
În ziua de duminică, 15 august 1714 - chiar de Adormirea Maicii Domnului - executarea trebuia să aibă loc. Plus era și ziua de naștere a lui Brâncoveanu, când împlinea 60 de ani.
Locul ales a fost piața din fața palatului sultanului. Plus în prezența sultanului Ahmed al III-lea însuși, a marilor demnitari ai Imperiului Otoman, a ambasadorilor europeni.
Turcii le-au cerut, pentru a fi cruțați, să treacă la islam. Plus să se lepede de credința creștină. Toți au refuzat categoric.
Brâncoveanu și-a încurajat fiii cu cuvinte care au intrat în istorie. "Fiii mei, fiți curajoși, am pierdut tot ce am avut în această lume. Cel puțin să salvăm sufletele noastre și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru."
Execuția a urmat un ritual cumplit. Pe rând au fost decapitați - Ianache Văcărescu, sfetnicul. Apoi Matei (fiul cel mic, de doar 11 ani). Apoi Radu. Apoi Ștefan. Apoi Constantin II (fiul cel mare). Plus în cele din urmă, însuși domnitorul Constantin Brâncoveanu.
Mama, soția Marica, și fiica Stanca au fost obligate să asiste la măcelul familiei. Plus o cruzime calculată a sultanului otoman.
Trupurile martirizate au fost aruncate de necredincioși în apele Bosforului. Plus o batjocură finală asupra demnității domnitorului român.
Au fost culese de creștini milostivi. Plus îngropate în taină, în insula Halki, în biserica mănăstirii Maicii Domnului.
Patriarhia de Constantinopol, aflată sub controlul turcilor, a aruncat anatema asupra lui Brâncoveanu. Plus o pedeapsă religioasă cumplită impusă forțat de stăpânii musulmani.
În 1720, Doamna Maria, văduva voievodului martir, a reușit să recupereze rămășițele soțului ei. Plus le-a depus la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București - ctitoria sa.
Brancovenii au fost propuși spre canonizare încă din anul 1950. Plus pentru că anatema patriarhală nu fusese ridicată, nu se puteau canoniza oficial.
Patriarhul Iustinian Marina a insistat pe lângă Patriarhul Constantinopolului. Plus în 1960 anatema a fost în sfârșit ridicată oficial.
Canonizarea propriu-zisă a venit însă târziu. Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe Sfinții Martiri Brâncoveni. Plus a fixat ca zi de prăznuire 16 august.
În 2014, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la martiriu, rămășițele pământești ale domnitorului au fost dezgropate. Plus plasate într-o raclă, expusă astăzi la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
Astăzi, când vizitezi Biserica Sfântul Gheorghe Nou și vezi racla cu moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu, e greu să ne imaginăm că aici se află rămășițele unui domnitor care, în urmă cu peste 300 de ani, a preferat moartea cu propriile sale cuvinte: "Cel puțin să salvăm sufletele noastre și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru".
Iar când te gândești că Brâncoveanu - unul dintre cei mai bogați oameni ai Europei de Est, un cărturar de excepție, ctitor al unui întreg stil arhitectural - a preferat să fie decapitat împreună cu cei patru fii ai săi decât să se lepede de credința creștină - înțelegi că, în istoria omenirii, cele mai înalte valori nu sunt averile sau puterea, ci credința care îți permite să mori cu demnitate pentru ceea ce crezi.
Cea mai cumplită tragedie a domnitorilor români - executarea pe 15 august 1714 la Constantinopol a domnitorului Constantin Brâncoveanu chiar de ziua lui de 60 de ani, împreună cu cei patru fii Constantin, Ștefan, Radu și Matei (cel mai mic având doar 11 ani) și cu sfetnicul Ianache Văcărescu, după patru luni de torturi în închisoarea Yedikule, sub privirea soției Marica și a fiicei Stanca obligate să asiste la măcelul familiei, pentru că au refuzat categoric să treacă la islam, canonizați de Biserica Ortodoxă Română pe 20 iunie 1992 ca Sfinții Mucenici Brâncoveni - dovada că, în istoria românilor, există momente când demnitatea umană se ridică deasupra oricărei averi sau puteri lumești.