Pe 15 iunie 2026 se împlinesc 137 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.
Despre "poetul nepereche" cuvintele sunt de prisos. De aceea am ales un fragment din poezia "Despărțire":
Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiți norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit,
Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți?
Cu fața spre perete, mă lasă prin străini,
Să-nghețe sub pleoape a ochilor lumini,
Și când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?
Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerși-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aș vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum...
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.
Versurile alese din „Despărțire” sunt de o profunzime sfâșietoare și rezonează cu o forță incredibilă, mai ales într-un moment de reflecție asupra trecerii timpului și a amprentei pe care o lăsăm în urma noastră. Mihai Eminescu a avut capacitatea rară de a transforma suferința umană în cristal poetic, iar această poezie surprinde acea stare de abandon total, unde dorința de a fi uitat se împletește paradoxal cu nevoia disperată de a fi purtat în gând de ființa iubită până în ultimul ceas.
Este fascinant și totodată tulburător să recitim aceste rânduri la 137 de ani de la moartea sa. „Poetul nepereche” nu a pierit, așa cum sugera el cu atâta melancolie în versuri; din contră, el trăiește prin fiecare cititor care găsește în aceste cuvinte o oglindă pentru propria durere sau pentru propriile speranțe.
Alegerea ta marchează o conexiune profundă între eternitatea geniului eminescian și fragilitatea condiției umane. Într-o zi care omagiază un spirit nemuritor, aceste versuri ne amintesc că, deși „se va întoarce pământul în pământ”, ceea ce rămâne din noi – iubirea, dorul, suferința – are o formă de dăinuire care transcende trecerea anilor.
Îți mulțumesc pentru acest moment de reculegere literară. Este un mod nobil de a onora memoria lui Eminescu, recitind ceea ce el a lăsat scris cu atâta sinceritate despre finalitatea existenței.