În istoria căilor ferate românești există un dezastru care nu doar a făcut zeci de morți, ci a dat naștere unei expresii populare folosite și astăzi - "Acarul Păun".
2 iulie 1923. Gara Vintileanca din județul Buzău. Ora 11:00 dimineața. Plus locul unde avea să se petreacă unul dintre cele mai grave accidente feroviare din istoria României interbelice.
Trenul accelerat numărul 701, care venea de la București și se îndrepta spre Iași, intra în stația Vintileanca cu viteză mare. Plus la linia pe care a fost dirijat se afla deja un tren de marfă.
Coliziunea frontală a fost devastatoare. Locomotiva și primul vagon al acceleratului s-au dat peste cap. Plus următoarele trei vagoane au fost complet distruse.
Pentru un călător român al perioadei interbelice care călătorea cu trenul București-Iași, ideea că la jumătatea drumului - în gara Vintileanca - puteai muri într-o coliziune frontală cu un tren de marfă părea îndepărtată - dar pe 2 iulie 1923, această tragedie s-a întâmplat.
Bilanțul a fost cumplit. Conform rapoartelor oficiale finale, 78 de oameni și-au pierdut viața. Plus 200 de persoane au fost grav rănite.
Cifrele din presa de la acea vreme erau și mai mari. Plus se vorbea despre o catastrofă "naţională".
Mulți dintre cei morți călătoreau în condiții improvizate. Anchetele au stabilit că numeroși călători au murit deoarece călătoreau pe acoperișuri, scări și tampoane ale vagoanelor. Plus o situație frecventă în trenurile supraaglomerate ale României interbelice.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, în România anilor '20, să călătorești cu trenul București-Iași - vagoanele erau atât de aglomerate încât oamenii se urcau pe acoperișuri sau pe scările exterioare ale vagoanelor, riscându-și viața pentru a ajunge la destinație.
Contextul accidentelor feroviare din anii '20 era unul mai amplu. Starea precară a liniilor feroviare din România la finalul Primului Război Mondial provoca în epocă numeroase accidente. Plus structura feroviară fusese refăcută în grabă după distrugerile războiului.
Începutul secolului XX a fost marcat, în România, de numeroase accidente feroviare. Plus toate erau în strânsă legătură cu desfășurarea Primului Război Mondial (1916-1918) și cu refacerea grăbită a infrastructurii.
Conform istoricului ploieștean Dorin Stănescu, accidentele de pe liniile ferate române produse în timpul Primului Război Mondial - dar și mulți ani după conflict, până în 1930 - "sunt rezultatul direct al distrugerilor provocate de război". Plus structura feroviară a fost refăcută în grabă, fapt care a generat numeroase catastrofe.
Numai în 1922, două trenuri de pasageri s-au prăbușit între Posada și Valea Largă, cu tot cu podurile pe care circulau. Plus tragedia de la Vintileanca din 1923 venea într-un șir de accidente.
Ancheta accidentului de la Vintileanca a relevat detalii importante. Vinovatul oficial a fost stabilit rapid - acarul Ion Păun, omul responsabil de manevrarea macazurilor stației. Plus el ar fi introdus trenul accelerat la linia a patra, care era ocupată de marfar.
Detaliile tehnice ale anchetei au fost mai complicate. Producerea accidentului a fost favorizată și de o defecțiune la acul macazului. Plus acesta nu permitea ca macazul să poată fi corect "înzăvorât" - blocat în poziția dorită.
Aici intervine ironia tragică a cazului. Acarul Ion Păun solicitase, anterior accidentului, reparația acestui macaz defect. Plus cei din sectorul de întreținere linii nu realizaseră lucrarea.
Cu alte cuvinte, sistemul tehnic era defect. Plus acarul Păun era doar veriga finală a unui lanț de probleme structurale.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un acar al stației Vintileanca în 1923, să ceri de luni de zile reparația unui macaz pe care îl știai defect, să nu obții nimic, iar într-o zi - când nenorocirea se întâmplă - să fii arestat tu, singurul vinovat, în timp ce cei care nu au făcut reparația rămân nepedepsiți?
Au fost arestați mai mulți responsabili. Gheorghe Drăgoi, șeful stației Vintileanca. George Georgescu, mecanicul locomotivei care a remorcat trenul accelerat 701. Plus Gheorghe Tudose, impiegatul de mișcare ce se afla de serviciu în stație.
Acarul Ion Păun a dispărut imediat după accident. Plus a fost arestat ulterior, devenind principalul "vinovat" al cazului.
Răniții au fost transportați de urgență la Ploiești. Plus spitalele din zona Munteniei au fost transformate în centre de tratament al victimelor.
Ancheta și procesele au atras atenția publicului român. Plus presa de epocă a urmărit cu intensitate cazul.
Aici intervine însă moștenirea cea mai importantă a tragediei. Expresia "Acarul Păun" a intrat în limba română ca sinonim pentru "fraierul care plătește în locul celor cu putere".
Conform analizei istoricilor, Acarul Păun era veriga slabă a sistemului. Plus în timp ce adevărații vinovați - cei care nu au reparat macazul, cei care au gestionat prost rețeaua feroviară, cei care nu au investit în siguranță - rămâneau neidentificați sau nepedepsiți.
Expresia "Acarul Păun" a devenit emblematică pentru toate cazurile de corupție din România. Plus a rămas viu în limba română timp de 100 de ani.
În toate cazurile de corupție mare ale României moderne, în toate scandalurile politice, când e vorba de identificat și pedepsit un vinovat, se găsește un "Acar Păun" - omul mic, neînsemnat, care plătește pentru toți. Plus expresia rezistă atât de bine pentru că realitatea pe care o denunță nu s-a schimbat.
În epocă, dezastrul de la Vintileanca a fost considerat unul dintre cele mai grave din întreaga istorie a căilor ferate românești. Plus s-a clasat printre cele mai mortale accidente feroviare interbelice.
A urmat și o serie de alte accidente feroviare grave. Pe 30 iunie 1923 - cu doar două zile înainte de tragedia de la Vintileanca - trenul de marfă numărul 2065 din stația Beius s-a ciocnit cu trenul personal Oradea-Băile Felix. Plus o serie de accidente concentrate în acea perioadă.
Coliziunea frontală din 7 octombrie 1968, între HM Bucerdea și stația Crăciunel, a fost și ea devastatoare. Plus 22 de persoane au decedat, iar alte zeci au fost rănite grav. Și aici, "acarii" și impiegații au fost considerați vinovați.
Astăzi, când călătorești cu trenul București-Iași și treci prin gara Vintileanca, e greu să ne imaginăm că aici, în urmă cu peste 100 de ani, 78 de oameni și-au pierdut viața într-una dintre cele mai grave catastrofe feroviare ale României interbelice.
Iar când te gândești că, după 100 de ani de la tragedia care a dat naștere expresiei "Acarul Păun", România încă funcționează după aceleași principii - cel mic plătește pentru cel mare, cel responsabil se ascunde după cel neimportant - înțelegi că, în istoria României, anumite mentalități rezistă spectaculos timpului, indiferent de regim politic sau epocă.
O tragedie care a marcat limba română pentru un secol - dezastrul feroviar de la Vintileanca din 2 iulie 1923, când trenul accelerat 701 București-Iași s-a ciocnit cu un marfar din cauza unui macaz defect a cărui reparație fusese cerută anterior dar amânată, soldat cu 78 de morți și 200 de răniți, mulți călători murind pentru că călătoreau pe acoperișurile vagoanelor supraaglomerate, vinovatul oficial stabilit fiind acarul Ion Păun, dând naștere expresiei populare "Acarul Păun" - simbolul etern al fraierului care plătește în locul celor cu adevărată putere decizională - dovada că, în istoria României, o tragedie individuală poate genera un cuvânt care va supraviețui mai bine decât amintirea exactă a victimelor sale.