Și va veni o vreme în care orașele vor fi mai pline ca niciodată, dar inimile oamenilor vor fi mai goale decât deșertul.
Vor ridica blocuri peste blocuri, ziduri peste ziduri și betoane peste betoane. Vor numi aceasta progres. Vor numi aceasta civilizație. Dar puțini vor înțelege că înălțimea clădirilor nu poate umple golul din sufletul omului.
Atunci mulțimile vor alerga fără oprire.
Vor munci dimineața și seara.
Vor număra zile, luni și ani.
Dar nu vor mai ști pentru ce aleargă.
Vor fi asemenea șoarecelui care vede brânza, dar nu vede capcana.
Iar atunci când capcana se va închide, se va întreba de ce libertatea i-a fost luată, fără să înțeleagă că a alergat singur spre ea.
Oamenii vor merge spre orașe crezând că acolo se află viitorul lor. Dar mulți vor găsi doar oboseală, grabă și o foame care nu poate fi potolită.
Vor schimba timpul lor pentru lucruri.
Vor schimba viața lor pentru confort.
Vor schimba liniștea lor pentru zgomot.
Și fără să-și dea seama, vor hrăni sisteme mai mari decât ei, în timp ce propriul suflet va rămâne nehrănit.
În acele zile, templele oamenilor vor fi jocurile de noroc, farmaciile, supermarketurile și ecranele care le fură atenția.
Unii vor căuta norocul.
Alții vindecarea.
Alții alinarea.
Dar puțini se vor căuta pe ei înșiși.
Atunci omul va fi apreciat după ceea ce arată și nu după ceea ce este.
După etichete și nu după caracter.
După mașini și nu după înțelepciune.
După case și nu după inimă.
După avere și nu după adevăr.
Iar cei care au vândut ani din viață pentru aplauze și confirmare vor descoperi târziu că nimic din toate acestea nu poate cumpăra timpul pierdut.
Și când omul va ajunge la capătul drumului său, va privi în urmă și se va întreba:
„Am trăit cu adevărat sau doar am trecut prin viață?”
Atunci va înțelege că multe dintre lucrurile pentru care s-a luptat nu i-au aparținut niciodată.
Că a fost un nume într-un registru.
Un număr într-un sistem.
O umbră care a trecut prin lume.
Dar cei care și-au păstrat rădăcinile, care au ascultat vântul, apa, pământul și adevărul din inima lor, nu vor pleca săraci.
Căci vor duce cu ei singura comoară care nu poate fi cumpărată:
înțelepciunea de a fi trăit în acord cu propria lor ființă.