În Primul Război Mondial, peste 100.000 de români ardeleni, mobilizați cu forța în armata austro-ungară, au căzut prizonieri în Rusia. Au fost împrăștiați în lagăre pe tot cuprinsul imperiului — unii până în adâncul Siberiei.
Când Rusia s-a prăbușit în revoluție și haos, mii dintre ei au rămas blocați la aproape 10.000 de kilometri de casă.
Fără țară care să-i poată aduce înapoi. Fără drum sigur spre vest. Prinși în mijlocul unui război civil străin, între armatele albe și bolșevici.
Și atunci au luat o decizie pe care puțini oameni ar fi avut curajul să o ia.
Dacă drumul spre casă prin vest era închis, aveau să meargă spre est. Prin toată Siberia. Până la Oceanul Pacific. Luptând.
S-au organizat în Legiunea Română de Voluntari, cu regimente care purtau nume de acasă: „Horia", „Alba Iulia", „Mărășești". Au primit misiunea de ariergardă de-a lungul căii ferate transsiberiene — adică ultimii, cei care acoperă retragerea tuturor celorlalți, atacați constant de Armata Roșie.
În februarie 1920, la gările Șeragul și Kuitun, în plină iarnă siberiană, în contextul retragerii trupelor cehoslovace, românii au rămas în ariergardă, expuși atacului bolșevic. Au fost loviți prin surprindere.
Au respins atacul.
O relatare memorialistică păstrează un detaliu care spune totul: în clipa în care primele gloanțe au început să șuiere, un sergent din Bihor, pe nume Hodiș, cânta din fluier un cântec de acasă.
La 10.000 de kilometri de România. La zeci de grade sub zero. Un fluier din Bihor.
Bolșevicii le-au oferit armistițiu. Răspunsul românilor a rămas în istorie:
„Legiunea Română este parte integrantă a Armatei Regale Române, cu care, după câte știm, sunteți în stare de război. Nu vrem să jignim trupele românești care luptă pe linia Nistrului!"
Înconjurați, în inima Siberiei, au refuzat să negocieze separat de țara lor.
În mai 1920, după aproape doi ani de drum și luptă, s-au îmbarcat la Vladivostok pe două vapoare britanice. Au ocolit jumătate de planetă ca să ajungă acasă. Unii dintre ei parcurseseră, în total, 30.000 de kilometri.
Au fost primiți cu onoruri militare. Decorați de francezi, de englezi, de italieni.
Iar apoi vine partea care doare.
După 1945, foștii luptători antibolșevici au devenit suspecți pentru noul regim. Unii au fost marginalizați, iar nume legate de această epopee au fost persecutate sau trecute sub tăcere zeci de ani.
Au traversat Siberia luptând ca să ajungă acasă.
Iar acasă, într-o zi, i-a tratat ca pe niște suspecți.
Dar istoria are răbdare. Și numele lor a ieșit din nou la lumină.
Sursa: Tolandosa