Gândurile Tămăduitorului de duminică seara – Povestea care s-a născut dintr-o întrebare
În această duminică seara am încheiat o poveste. La prima vedere pare povestea Tămăduitorului și a fratelui său mai mic, însă în adâncul ei este o reflecție despre omul aflat în fața uneia dintre cele mai mari schimbări din istoria sa.
Povestea nu s-a născut din imaginație, ci dintr-o întrebare care a început să fie rostită chiar de oameni aflați în centrul dezvoltării inteligenței artificiale. În ultimele zile am urmărit declarațiile unor oameni care, prin ceea ce construiesc și prin experiența lor, au o măsură importantă de cunoaștere în acest domeniu. Printre ei se află și Elon Musk, care spune că, într-un viitor apropiat, inteligența artificială ar putea face aproape orice mai bine decât omul, cu o singură excepție: să fie om.
Această afirmație m-a făcut să mă întreb ce înseamnă, de fapt, să fii om.
Din această întrebare s-au născut cele cinci întâlniri de pe malul râului. Nu pentru a demonstra că tehnologia este bună sau rea, ci pentru a căuta ceea ce omul nu are voie să piardă, indiferent cât de departe va ajunge cunoașterea.
În aceste dialoguri am încercat să adun laolaltă gândurile lui Heidegger despre locuirea lumii, responsabilitatea față de cei care vor veni după noi despre care a scris Hans Jonas, dar și întrebările ridicate astăzi de transumanism și postumanism.
Pe măsură ce scriam, am înțeles că adevărata provocare nu este să construim mașini tot mai inteligente, ci să nu uităm că omul nu trăiește doar prin ceea ce știe, ci și prin felul în care își poartă viața. În grija față de celălalt se naște responsabilitatea pentru urmările faptelor noastre, iar din această responsabilitate izvorăște puterea de a ierta atunci când răul pare mai ușor decât împăcarea. Iertarea cere curaj, iar curajul nu există fără prezența conștientă în fiecare clipă a vieții. Toate acestea nu sunt simple trăsături ale caracterului, ci fire ale aceleiași țesături care alcătuiește condiția umană.
Poate că viitorul va aduce o lume în care multe dintre poverile noastre vor fi preluate de sisteme din ce în ce mai inteligente. Dar tocmai atunci va deveni și mai important ceea ce nu poate fi înlocuit prin putere de calcul: capacitatea omului de a da sens existenței sale și de a purta cu demnitate consecințele propriilor alegeri.
Privind înapoi la cele cinci întâlniri dintre Tămăduitor și fratele său mai mic, am înțeles că întrebarea cea mare nu este dacă inteligența artificială va deveni mai inteligentă decât omul.
Întrebarea este dacă omul va avea înțelepciunea să rămână om atunci când va avea puterea să devină altceva.
Poate că aceasta este una dintre marile încercări ale secolului nostru.
Iar răspunsul nu va fi dat de o mașină.
Va fi dat, în fiecare zi, prin felul în care fiecare dintre noi alege să trăiască.