Legenda lui Pintea Viteazul și comoara ascunsă
Cu multe sute de ani în urmă, când pădurile Maramureșului erau atât de dese încât lumina soarelui abia pătrundea printre brazi, trăia un haiduc vestit pe nume Pintea Viteazul. Cei săraci îl iubeau, iar cei lacomi se temeau de el.
Se spune că, după fiecare biruință împotriva boierilor nedrepți, Pintea împărțea o parte din avere oamenilor nevoiași. Însă o parte din aur o ascundea într-o peșteră tainică din Munții Gutâi, pentru vremuri grele.
Într-o noapte, înainte de ultima sa luptă, Pintea și-a chemat cei mai credincioși oameni. Le-a spus:
— „Dacă nu mă voi mai întoarce, comoara aceasta să nu fie găsită de cei lacomi. Doar omul cu inimă curată îi va afla locul.”
Apoi a închis intrarea în peșteră cu o stâncă uriașă și a făcut semnul crucii.
De atunci, bătrânii spun că în nopțile liniștite se vede uneori o lumină albă ieșind dintre stâncile muntelui. Cei care au pornit mânați de lăcomie n-au găsit decât ceață și poteci care se învârteau fără sfârșit. Unii spuneau că au auzit chiar glasul lui Pintea:
— „Aurul nu este pentru cel care îl caută cu lăcomie, ci pentru cel care știe să dăruiască.”
Se mai spune că, într-o zi, când Maramureșul va avea cea mai mare nevoie de ajutor, comoara se va arăta singură unui om cinstit, iar bogăția ei va aduce bine întregului ținut.
Sâmbure de adevăr
Pintea Viteazul a fost o persoană reală, unul dintre cei mai cunoscuți haiduci din Maramureș, la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. În jurul vieții sale s-au născut numeroase legende despre comori ascunse, tuneluri secrete și locuri fermecate. Deși nu s-a descoperit nicio comoară a lui Pintea, poveștile despre ea fac parte și astăzi din folclorul maramureșean.