Timp de peste 500 de ani, romii din Țara Românească și Moldova au fost sclavi legali, proprietate a boierilor, a mănăstirilor și a statului, puteau fi vânduți, cumpărați, dăruiți și pedepsiți, iar eliberarea lor în 1856 a fost una dintre ultimele aboliri ale sclaviei din Europa.
Robia romilor în Principatele Române este un capitol din istoria României pe care puțini îl cunosc și și mai puțini vor să-l discute. Nu apare în niciun manual de istorie la nivel corespunzător importanței sale. Este trecut cu vederea, minimizat sau ignorat.
Primele atestări documentare ale robiei romilor datează din secolul al XIV-lea, dar instituția este probabil mai veche. Romii au fost probabil înrobiți treptat, pe măsură ce au migrat în Principate, prin mecanisme juridice care i-au transformat din oameni liberi în proprietate.
Existau trei categorii de robi: ai domniei (ai statului), ai mănăstirilor și ai boierilor. Robii domniei lucrau la mine, la saline și la moșiile coroanei. Robii mănăstirilor lucrau pământul ecleziastic. Robii boierilor erau cei mai vulnerabili: puteau fi vânduți, cumpărați, dăruiți, separați de familii, biciuiți și pedepsiți la discreția stăpânului.
Doar cei care au citit documentele de vânzare-cumpărare de robi din arhivele românești, cu prețuri fixate pe cap de om, cu specificarea vârstei, sexului și abilităților fiecărui rob, pot înțelege cu adevărat că sclavia nu a fost doar o abstracție istorică, ci o realitate juridică și economică care a durat un jumătate de mileniu.
Prețul unui rob varia în funcție de vârstă, sex și aptitudini. Un rom meșter în prelucrarea metalelor valora mai mult decât unul fără meserie. Familiile puteau fi despărțite la vânzare. Copiii robilor se nășteau automat robi. Căsătoria unui rom liber cu un rob transforma persoana liberă în rob.
Mișcarea de eliberare a început timid la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a crescut în secolul al XIX-lea, sub influența iluminismului francez și a mișcărilor aboliționiste din Europa. Mihail Kogălniceanu a fost cel mai vocal susținător al eliberării, argumentând că robia este incompatibilă cu valorile europene pe care România le revendica.
Te-ai întrebat vreodată de ce robia romilor din România, care a durat mai mult decât sclavia din Statele Unite ale Americii, nu este predată în școli, nu este comemorată prin memoriale și nu este discutată public cu aceeași intensitate cu care se discută alte nedreptăți istorice?
Eliberarea s-a făcut în etape. În 1843, domnitorul Moldovei a eliberat robii domniei. În 1847, robii mănăstirilor au fost eliberați. Abia în 1856, sub Alexandru Ioan Cuza, ultimii robi ai boierilor au fost eliberați oficial. Dar eliberarea juridică nu a însemnat eliberare economică sau socială. Foștii robi au rămas fără pământ, fără educație și fără resurse.
Astăzi, consecințele a 500 de ani de robie se văd în sărăcia, marginalizarea și discriminarea pe care comunitatea romă o suferă în continuare. Iar când cineva întreabă de ce romii din România sunt săraci și marginalizați, răspunsul nu începe în prezent, ci în secolul al XIV-lea, când un popor întreg a fost transformat în proprietate.