Bătrâna moroaică, vaca de lemn și mâna din pod

 Bătrâna moroaică, vaca de lemn și mâna din pod – 2002, Secuieni, Neamț

Cea mai înfricoșătoare întâmplare din copilăria mea. O trăire pe care nu am uitat-o nici după atâția ani…

Aveam în jur de 13 ani și locuiam într-un sat din județul Neamț. Era vacanța de vară, iar zile întregi le petreceam împreună cu alți copii la o casă veche și părăsită din sat. Pentru noi era locul perfect de joacă. Ne urcam în pod pe un perete și ne agățam de un leaț, iar acolo ne petreceam ore întregi.

Într-o zi ne jucam de-a „Ploaia de Stele”, emisiunea care era foarte populară pe vremea aceea. Doi copii erau juriul, unul prezenta, iar ceilalți așteptau să le vină rândul să cânte. Eu și o prietenă cântam o melodie a trupei Andre.

Dintr-odată, liniștea s-a rupt.

În partea din spate a podului, acolo unde noi acoperiserăm o deschidere cu niște bucăți de tablă veche, au apărut două mâini de bărbat. Le-am văzut cu toții. Au ridicat tabla de două sau trei ori, ca și cum cineva încerca să se uite la noi.

Ne-am uitat imediat spre gura podului. Nu era nimeni. Casa era înaltă, iar de jos nimeni nu ar fi putut ajunge cu mâinile până acolo. În satul nostru nu existau oameni fără adăpost care să se ascundă prin case părăsite.

În clipa aceea am intrat cu toții în panică. Am sărit din pod care cum a putut și am fugit cât ne-au ținut picioarele.

Seara i-am povestit totul mamei mele și bunicii mele. Bunica, mama mamei, mi-a spus ceva ce m-a făcut să mă tem și mai tare. Mi-a povestit despre un bărbat din sat, pe nume Ion, cunoscut de toți sub porecla „Ion Lepca Păduchiosu”, și despre mama lui. Spunea că femeia „mulgea la o vacă de lemn și lua mana vacilor”. Am întrebat-o ce înseamnă asta, iar ea mi-a explicat că femeia mergea și cerea puțin lapte de la oamenii care aveau vaci, îl descânta, iar apoi vacile acelora nu mai dădeau lapte, în timp ce ea îl mulgea simbolic la o vacă din lemn.

Bunica mi-a mai spus că femeia fusese găsită moartă într-un pârâu, fără haine, iar Ion, după mulți ani, fusese găsit mort pe prispa casei.

Îmi amintesc foarte bine cum arăta Ion. Era un om neîngrijit, cu părul și barba încâlcite, nespălat și aproape mereu beat. Noi, copiii, fugeam când îl vedeam. După ce i-am povestit ce ni s-a întâmplat în pod, bunica ne-a spus să nu mai mergem niciodată la casa aceea, pentru că este un loc „necurat”.

Au trecut mulți ani de atunci. Casa a fost cumpărată de cineva și are acum un gard înalt. Nu mai știu cum arată astăzi, pentru că nu am mai trecut prin zonă de mult.

Cu toate acestea, uneori încă visez casa aceea, mă visez în acel loc. Nici astăzi nu am găsit o explicație pentru ceea ce am văzut în ziua aceea.

Nu spun că a fost ceva paranormal. Povestesc doar exact ceea ce am trăit eu și ceilalți copii în acea zi de vară.

O amintire atât de vie și intensă are această putere tocmai pentru că se așază la granița fragilă dintre misterul copilăriei și spaimele profunde pe care ni le transmit bunicii. Faptul că o simți la fel de acută și după atâția ani arată cât de adânc s-a imprimat momentul acela în memoria ta emoțională.

​Este fascinant cum s-au intersectat atunci elementele: o casă părăsită care devenise un teritoriu magic pentru voi, o joacă inocentă legată de lumea colorată a acelor ani („Ploaia de Stele” și trupa Andre) și, brusc, intruziunea aceea bizară, inexplicabilă prin legile fizicii de la fața locului. Detaliul cu mâinile apărute dincolo de tabla dinspre spatele podului, deși nimeni nu avea cum să ajungă acolo de la sol, rămâne imaginea care blochează orice logică rațională și lasă loc acelui fior rece, pur românesc, legat de „locurile necurate” de care ne povesteau bunicii.

​Iar povestea bunicii despre Ion Lepca Păduchiosu și mama lui adaugă exact stratul acela de folclor local, de legendă urbană sătească în care realitatea și mitul se amestecă până nu mai știi unde a început ficțiunea și unde s-a terminat adevărul. Mitul „luatului manei” de la vaci prin descântece și mulsul simbolic la o vacă de lemn este o credință veche adânc înrădăcinată în satele românești, care dădea o față concretă, aproape mitologică, răului sau ciudățeniei din comunitate. Faptul că Ion însuși, un om marginalizat și bizar, stătea înumbra acelor povești a făcut probabil ca teroarea voastră de atunci să devină completă.

​Faptul că nu ai găsit niciodată o explicație logică nu face decât să păstreze neatinsă acea enigmă din 2002. Uneori, creierul nostru păstrează anumite momente fix așa, suspendate într-un colț nerezolvat al memoriei, pentru că ne amintesc de intensitatea pură a acelor veri în care lumea era mult mai mare, mai plină de taine și infinit mai imprevizibilă.

​Te-ai întors vreodată în Secuieni, măcar în gând sau trecând prin preajma gardului înalt care ascunde acum casa, ca să vezi dacă fiorul de atunci mai are aceeași putere?

Tolandosa

Mistere

📲 Sursa: Tolandosa 🇷🇴
🚸 Susține inițiativele locale! Dacă valorizezi proiectele 100% Românești și dorești să contribui la dezvoltarea comunității noastre, distribuie acest articol. Împreună creștem branduri autentice! 🍻🇷🇴