Una dintre cele mai surprinzătoare legende despre originile irlandezilor nu începe în Irlanda.
Începe în Egiptul faraonilor.
În tradiția medievală irlandeză, strămoșii gaelilor sunt legați de un personaj numit Goídel Glas, sau Gaedel Glas.
Potrivit uneia dintre versiunile legendei, tatăl său, Niul, era un mare învățat venit în Egipt, unde s-ar fi căsătorit cu Scota, fiica unui faraon.
De aici începe legătura extraordinară cu povestea biblică.
Goídel Glas ar fi trăit în vremea lui Moise, iar unele tradiții spun că, după ce a fost mușcat de un șarpe, Moise l-ar fi vindecat.
Tot Moise ar fi profețit că urmașii săi vor ajunge cândva într-un ținut în care nu vor exista șerpi.
Dar acel ținut nu era Egiptul.
După mai multe generații și peregrinări, descendenții lui Goídel ar fi ajuns în Peninsula Iberică.
Acolo apare un alt personaj important: Míl Espáine, al cărui nume va da naștere denumirii de milesieni pentru urmașii săi.
Aceștia aveau să pornească peste ocean către ținutul despre care aflaseră că se afla în nord:
Irlanda.
Numai că Irlanda era deja locuită de misterioșii Tuatha Dé Danann.
În mitologia irlandeză, aceștia nu sunt prezentați ca un popor obișnuit. Sunt asociați cu puteri supranaturale, magie și obiecte extraordinare.
Între cele două grupuri izbucnește o confruntare legendară.
Milesienii reușesc în cele din urmă să cucerească Irlanda, iar lumea este împărțită simbolic: oamenii primesc suprafața țării, în timp ce Tuatha Dé Danann se retrag în sídhe — vechile movile și tărâmurile ascunse ale Irlandei.
De aici provine o parte importantă a tradiției irlandeze despre ființele misterioase care ar locui într-o lume nevăzută, paralelă cu cea a oamenilor.
Astfel, o genealogie medievală irlandeză unește într-o singură poveste faraonii Egiptului, Moise, Spania, milesienii și misterioșii Tuatha Dé Danann.
Este mitologie, nu istorie demonstrată.
Dar rămâne fascinant faptul că, pentru autorii medievali irlandezi, originile propriului popor începeau la mii de kilometri distanță, în lumea Egiptului antic.
Confruntarea dintre milesieni și Tuatha Dé Danann nu s-a purtat doar cu săbii și scuturi, ci a fost un adevărat război al magiei și al destinului.
Când navele milesienilor au zărit coasta Irlandei, Tuatha Dé Danann și-au folosit puterile pentru a ridica o furtună teribilă, învăluind insula într-o ceață densă, iluzorie, care o făcea să pară mică și impenetrabilă, asemenea cochiliei unui melc. Multe dintre corăbiile invadatorilor au fost zdrobite de stânci sau înghițite de valuri.
Dar printre milesieni se afla Amergin, un poet, judecător și druid suprem. În momentul în care furtuna amenința să le distrugă întreaga flotă, Amergin a pășit pe prora corabiei, a ridicat brațele spre cer și a rostit o incantație celebră — prima poezie a Irlandei:
„Întreb pământul – drumul mării?
Întreb vântul mării – adâncul?
Întreb valul mării – urletul?
Întreb taurul șapte lupte – puterea?
Întreb vulturul pe stâncă – mândria?...”
Prin ritmul cuvintelor sale, Amergin a spart iluzia magică, îmblânzit elementele și a reușit să pună piciorul pe pământ irlandez.
În loc să-i alunge violent pe vechii stăpâni, liderii celor două tabere au purtat negocieri. Tuatha Dé Danann, înțelepți și conștienți că roata timpului se întorsese, au propus un armistițiu: milesienii urmau să stăpânească lumea de la suprafață, să mănânce roadele pământului și să conducă regatele umane, în timp ce Tuatha Dé Danann aveau să se retragă sub pământ, în sídhe — tumulusii funerari și dealurile sacre.
Așa s-a născut pactul secret care a împărțit Irlanda în două dimensiuni paralele: una vizibilă, a muritorilor, și alta ascunsă, a zeilor vechi. Iar din acea zi, cronicarii spun că orice suveran care dorea să domnească legitim peste Irlanda trebuia să se căsătorească simbolic cu Eriu, însăși zeitatea protectoare a insulei, pecetluind unirea dintre regatul oamenilor și cel al vechilor magi.
Istorie, Mitologie și Mistere