Ritualul de invocare a necuratului - 1984, Olimp, Constanța
Aveam vreo 10 ani, eram la mare, ai mei erau ospătari și cam tot sezonul eram cu ei. Acolo și ceilalți ospătari își aduceau copiii cu ei, eram o gașcă măricică.
Într-o seară, fata bucătarului-șef și cea a șefului de sală, ambele de vârsta mea, au venit cu ideea să facem o magie ca să-l chemăm pe necuratul. Nu știu unde auziseră ele de acest ritual. Au luat un pahar cu apă, niște firimituri de pâine și un ac și au zis că asta se face pe întuneric, în oglindă. Ai noștri își pregăteau raioanele pentru ziua următoare, deci nu mai erau clienți în restaurant.
Eu nu am vrut să particip, am zis că stau de pază, și așa am făcut — eram afară, la ușa băii de la femei.
Nu știu nici până în ziua de azi ce a fost acolo concret. Ce au spus ele mai târziu e că a apărut ceva întunecat, cu coarne, în oglindă, dar deodată le-am auzit țipând și trăgeau de ușă să iasă. Au trecut de mine fugind și atunci s-a întâmplat un accident.
Una dintre ele a ieșit în spatele restaurantului, unde erau magaziile cu provizii, și nimeni nu-și explică cum o poartă înaltă de 2 m, lată, din metal, a căzut peste ea. Cealaltă a fugit în bucătărie, unde tot incert a rămas ce s-a întâmplat: o oală mare cu apă fiartă s-a răsturnat peste ea.
În cca 15 minute, ambele au fost transportate la spital. În acel sezon nu le-am mai văzut, dar am aflat că au avut răni destul de serioase.
Asta e ce-a ieșit din joaca de-a chematul necuratului.
