Să înveți să te iubești este una dintre cele mai profunde lucrări ale vieții interioare.
Ne este adesea mult mai ușor să căutăm iubirea în afara noastră....
A te iubi nu înseamnă să te consideri perfect, dar nici să te așezi deasupra celorlalți. Înseamnă să recunoști puterea vieții tale. Să îți oferi și ție grija, răbdarea și blândețea pe care le dăruiești celor pe care îi iubești.
Felul în care te porți cu tine devine temelia tuturor relațiilor tale. Iubirea pe care ți-o refuzi se va răsfrânge, mai devreme sau mai târziu, și asupra a ceea ce le poți oferi celorlalți. Iar cuvintele pe care ți le spui, ajung să-ți modeleze lumea în care trăiești.
De multe ori, vocea care te rănește cel mai profund nu vine din afară, ci chiar din tine: „Nu sunt suficient.” „Nu merit.” „Nu voi reuși.”
Iubirea de sine nu este orgoliu și nici autocompătimire. Orgoliul te face să te crezi mai presus decât ceilalți. Neîncrederea te face să te consideri mai puțin valoros decât alții. Iubirea adevărată înseamnă să recunoști că ai valoare prin simplul fapt că exiști și existența ta poartă în ea o scânteie din Dumnezeu.
A te iubi înseamnă să nu te abandonezi atunci când greșești sau atunci când ești vulnerabil. Să nu te pedepsești pentru alegerile care nu te-au condus acolo unde sperai.
Poate că cel mai profund moment este când începi să te privești cu sinceritate, când îți accepți umbrele dar nu uiți lumina.
Iubirea de sine este legământul de a nu te mai trăda pentru a fi acceptat, de a nu te mai micșora pentru a încăpea în viața altcuiva și de a nu mai căuta în afară confirmarea valorii pe care Dumnezeu a așezat-o deja în tine.
Binele făcut este binecuvântarea sufletului nostru. El se întoarce întotdeauna, chiar dacă uneori pe alte căi și în alte forme decât ne-am fi imaginat.
... doar să nu uităm să fim buni și cu noi înșine.