Vacanța de vară la bunici de la țară era cel mai frumos lucru din copilăria unui copil de la bloc, te trezeai cu cocoșul, beam lapte cald de la vacă, mâncai pâine din cuptor și te murdăreai tot fără ca nimeni să te certe.
Pe 15 iunie, când se termina școala, începea exodul. Copiii din orașe erau trimiși la bunici la țară pentru toată vara. Trei luni de libertate absolută. Trei luni fără program, fără teme, fără reguli. Trei luni în care un copil de la bloc descoperea o lume complet diferită.
Dimineața începea cu cocoșul. Nu cu ceasul, nu cu alarma, ci cu cocoșul care cânta la 5, indiferent dacă voiai sau nu. Bunica era deja în curte, mulgea vaca. Laptele cald, direct de la vacă, turnat într-o cană de tablă, cu spumă groasă deasupra, avea un gust pe care niciun lapte de la magazin nu l-a avut vreodată.
Micul dejun era pe prispă. Pâine coaptă de bunica în cuptorul din curte, cu coajă arsă și miez moale. Unt bătut cu mâna. Brânză de burduf din stână. Gem de caise din borcanul din pivniță. Miere de la stupii din livadă. Tot ce mâncai era făcut de mâinile bunicii din ce producea curtea.
Doar cei care au mâncat pâine caldă de la cuptorul bunicii, cu unt de țară și cu gem de caise, pe prispă, cu picioarele goale pe pământul rece al dimineții, pot înțelege cu adevărat de ce niciun restaurant din lume nu va reproduce vreodată gustul acela.
Zilele erau infinite. Te jucai în fân. Alergai prin livadă. Te cățărai în copaci. Fugeai după găini. Te scăldai în râu. Prindeai pești cu mâinile. Construiai colibe din crengi. Mâncai fructe direct din pom, nespălate, fără ca nimeni să se îngrijoreze. Și te murdăreai de la cap la picioare fără ca bunica să spună altceva decât "lasă, că se spală".
Bunicul era eroul. Te lua cu el la cosit. Te punea pe cal. Te învăța să tai lemne, să ascuți coasa, să repari gardul. Îți arăta cum se prind peștii, cum se pun capcane pentru dihori, cum se citesc norii ca să știi dacă vine ploaia. Știa totul despre tot.
Te-ai întrebat vreodată de ce toți românii care au crescut la bloc spun că cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt de la țară, de la bunici, și de ce nicio vacanță exotică de adult nu se compară cu acele veri infinite de la sat?
Seara, bunica te spăla în ligheanul mare din curte, cu apă încălzită pe plită. Te punea în pat în camera mare, cu pernă de puf de gâscă și cu cergi țesute. Prin fereastră deschisă se auzeau greieri și broaște. Mirosea a fân, a busuioc și a pâine. Adormeai în 3 minute.
Astăzi, bunicii de la țară sunt tot mai puțini. Casele se vând sau se dărâmă. Curtile cresc în sălbăticie. Copiii merg în vacanță la mare, la munte sau în Grecia. Laptele vine de la magazin. Pâinea vine de la brutărie. Și niciun copil nu se mai trezește cu cocoșul. Dar când un adult de 40 de ani simte mirosul de pâine coaptă pe lemne, i se face brusc dor de bunica, de curtea cu pomi, de laptele cald și de acele veri care nu se vor mai întoarce niciodată.