Curtea era plină de treburi. Pe masă se răceau borcanele spălate și opărite, lângă ele stăteau grămezi de vinete și gogoșari. Bunicul aducea lemne, mama curăța ceapa, iar noi, copiii, ne învârteam pe lângă foc, așteptând să primim o bucățică de pâine cu zacuscă.
— Mai las-o puțin, mamă, să scadă bine, spunea bunica.
Fumul ne intra în ochi, hainele miroseau a foc, iar mâinile rămâneau calde de la borcanele abia umplute.
Astăzi, zacusca se poate face mai repede, în bucătărie, cu totul la îndemână. Dar parcă atunci nu fierbea doar zacusca. Fierbea toată curtea de oameni, vorbe și amintiri.
Poate că n-am uitat gustul acela.
Poate doar n-a mai fost nimeni să ne cheme la masă.
Vă mai amintiți ceaunul mare al bunicii și mirosul de zacuscă din curtea copilăriei?