Tolandosa — Storytelling 100% în limba Română!: Cum s-a desfășurat lovitura de stat care l-a obligat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice în 1866 și venirea lui Carol I?

 

Înlăturarea de la tron a lui Alexandru Ioan Cuza și aducerea unei dinastii străine au reprezentat una dintre cele mai dramatice și decisive răscruci din istoria modernă a României, un plan metodic pus la cale de o coaliție politică largă cunoscută drept „monstruoasa coaliție”.

1. Conspiratia și Noaptea de 10/11 Februarie 1866

​Opoziția unită – formată din conservatori nemulțumiți de reformele radicale și liberali radicali care doreau o liberalizare mai rapidă și aducerea unui principe străin – a urzit un plan de înlăturare a domnitorului.

• ​Complotul militar: Conspiratorii au atras de partea lor ofițeri superiori din armată și garda palatului.
• ​Lovitura efectivă: În noaptea de 10 spre 11 februarie 1866 (în jurul orei 4:00 dimineața), un grup de militari rebelați a pătruns în Palatul Domnesc din București.
• ​Abdicarea forțată: Cuza a fost trezit din somn și pus în fața faptului împlinit, sub amenințarea armelor. I s-a cerut să semneze actul de abdicare. Legenda spune că, înainte de a semna, Cuza i-a întrebat pe complotiști dacă jurământul depus față de țară nu înseamnă nimic, dar, văzând că rezistența este inutilă, a scris pe hârtie: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și a jurământului depus, ne dezbrăcăm de puterea domnească...”

​În aceeași zi, Cuza a fost escortat în secret și a luat drumul exilului în afara țării, murind mai târziu la Heidelberg (în 1873).

​2. Regența și Căutarea Principelui Străin

​Imediat după plecarea lui Cuza, puterea a fost preluată de o Locotenență Domnească (formată din Lascăr Catargiu, Generalul Nicolae Golescu și Colonelul Nicolae Haralambie), iar Ion C. Brătianu a fost trimis în Europa occidentală pentru a găsi un principe care să accepte tronul României.

​Aducerea unui principe dintr-o dinastie apuseană era considerată vitală pentru:

• ​Stabilitate politică: Oprirea luptelor interne acerbe dintre facțiunile boierești/politice locale.
• ​Independență internațională: O dinastie europeană puternică (în special legată de casele regale din Germania și Franța) ar fi oferit o garanție suplimentară în fața marilor imperii vecine (Otoman, Rus, Austro-Ungar).

​3. Venirea lui Carol I (mai 1866)

​Alegerea a căzut asupra tânărului principe Karl de Hohenzollern-Sigmaringen (în vârstă de 27 de ani), rudă cu regele Prusiei și nepot prin alianță al împăratului Napoleon al III-lea al Franței.

• ​Călătoria secretă: Deoarece Prusia se afla în pragul unui război cu Austria, călătoria lui Carol spre România a trebuit făcută pe ascuns. A călătorit incognito cu trenul și vaporul pe Dunăre, folosind pașaportul pe numele de Karl Hettingen.
• ​Sosirea la București: La 10 mai 1866, Carol a intrat în București, fiind întâmpinat cu o imensă entuziasm popular. În aceeași zi, a depus jurământul în fața Parlamentului, rostind primele sale cuvinte în limba română (pe care le învățase pe drum): „Punând piciorul pe acest pământ, am și devenit român”.

​Prin venirea sa, România a căpătat o stabilitate constituțională formidabilă (Constituția din 1866, una dintre cele mai liberale din Europa acelor timpuri) și a deschis drumul spre cucerirea Independenței de Stat în 1877–1878.

Evenimentele de la începutul anului 1866 reprezintă unul dintre cele mai dramatice și hotărâtoare momente din istoria modernă a României: înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza prin lovitură de stat și aducerea pe tron a principilor străini, concretizată prin venirea lui Carol I.

​1. Contextul și cauzele abdicării (Monstruoasa Coaliție)

​Deși realizările lui Alexandru Ioan Cuza (Unirea Principatelor din 1859, reformele agrare, electorale, juridice și învățământul obligatoriu) au pus bazele României moderne, stilul său autoritar și reformele radicale i-au alienat treptat pe majoritatea oamenilor politici.

​Conservatorii (mari proprietari de pământ nemulțumiți de legea rurală) și radicalii liberali (care îl considerau prea moderat sau doreau o formă republicană/monarhică proprie) s-au aliat într-o coaliție eterogenă supranumită de presă „Monstruoasa Coaliție”. Sprijiniți de o parte a ofițerilor armatei și având tacit acordul sau simpatia unor puteri europene (precum Franța și Prusia), complotiștii au pregătit detronarea.

​2. Noaptea de 10/11 februarie 1866: Lovitura de stat

​Lovitura de stat a fost executată cu o precizie militară desăvârșită în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866:

• ​Infiltrarea palatului: În jurul orei 4:00 dimineața, un grup de tineri ofițeri conjurați (printre care Dimitrie C. Brătianu, C.A. Rosetti, dar mai ales ofițerii care au condus trupele) au pătruns fără ripostă în Palatul Domnesc din București, beneficiind de complicitatea gărzii palatului.
• ​Actul de abdicare: Conspiratorii l-au trezit pe Cuza și i-au prezentat un act prevestit de abdicare gata redactat. Domnitorul, văzându-se trădat de armată și izolat complet politic, nu a opus rezistență fizică și a semnat documentul: "Eu, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii și a jurământului ce am făcut, depun puterea...".
• ​Plecarea în exil: În aceeași zi, Cuza a fost escortat în secret și a părăsit țara spre Viena, urmând să-și petreacă restul vieții în exil (la Viena, Wiesbaden și Heidelberg).

​3. Locotenența Domnească și aducerea lui Carol I

​Imediat după abdicare, puterile statului au fost preassumate de o Locotenență Domnească formată din Lascăr Catargiu (conservator), Nicolae Golescu (liberal) și colonelul Nicolae Haralambie (reprezentantul armatei).

​Politicienii români știau că pentru a menține independența și a evita o intervenție militară a Imperiului Otoman sau a Rusiei, era nevoie de un principe dintr-o dinastie apuseană recunoscută. S-a optat pentru Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, rudă cu regele Prusiei și legat de casa imperială a Franței (Napoleon al III-lea).

​4. Călătoria și sosirea în România

​Alegerea lui Carol ca Domnitor al României a fost votată prin plebiscit național în aprilie 1866, înregistrat cu o majoritate covârșitoare. Călătoria sa spre țară a fost una plină de peripeții și riscuri:

• ​Deoarece Prusia era în pragul războiului cu Austria, Carol a trebuit să călătorească incognito, sub un nume fals (Karl Hettingen), deghizat în civil.
• ​A traversat Elveția și Austro-Ungaria cu trenul și vaporul pe Dunăre.
• ​La data de 10 mai 1866, Carol a pășit pentru prima dată pe pământ românesc la Turnu Severin, fiind întâmpinat cu entuziasm de mulțime și de liderii politici. S-a îndreptat imediat spre București, unde a depus jurământul în fața Parlamentului, rostind celebrul angajament: "Jur a păzi legile României, a menține drepturile sale și integritatea teritoriului său".

​Prin această mișcare radicală, clasa politică românească a asigurat stabilitatea internă, consolidarea statului unitar și premisa constituțională a viitoarei independențe (obținută în 1877).