La intrarea în Complexul Studențesc din Timișoara, pe strada Memorandumului, există o intersecție cu trafic moderat și un semafor care durează nouăzeci de secunde pe roșu dimineața. Studenții care vin de la cămine spre facultăți trec prin locul acela câteva mii pe zi. Dimineața, între șapte și nouă, e aglomerație continuă.
Din noiembrie 2024 încoace, în fiecare zi lucrătoare dimineața, pe trotuarul de lângă semafor stă un bărbat cu un termos mare și cu un platou acoperit cu folie.
Bărbatul se numește Gheorghe Dumitriu, șaptezeci de ani, pensionat în 2021 din funcția de lector universitar la Facultatea de Inginerie din Timișoara, unde predase treizeci și doi de ani termodinamică și transfer de căldură. Gheorghe a fost profesor care a știut că un student flămând nu ascultă la fizică și că dimineața la opt, în mijlocul sesiunii, mulți studenți nu au mâncat nimic.
Nu mai e la catedră dar a rămas în zonă. Locuiește la trei sute de metri de Complexul Studențesc, în același apartament de treizeci de ani.
Pe platou, în fiecare dimineață, sunt cartofi fierți cu sare grunjoasă sau mămăligă cu brânză sau fasole scăzută, în funcție de ce a gătit în seara anterioară. Mâncare simplă și caldă, serviți în castronele de plastic pe care le-a cumpărat special și pe care studenții i le întorc goale.
Termosul e cu cafea neagră.
A început în noiembrie 2024, în prima săptămână de sesiune, când văzuse de la fereastra lui un student tânăr care stătea jos pe bordură în frig cu fața în mâini, cu un ghiozdan mare lângă el. Coborâse să întrebe ce e.
Studentul, pe nume Andrei, douăzeci și unu de ani, din Suceava, era în prima lui sesiune din anul doi, avusese un examen prost în dimineața aceea și nu mâncase nimic din ajun din lipsă de bani la final de lună.
Gheorghe îl luase sus, la el, îi dăduse o farfurie cu cartofi și o cafea, stătuse cu el douăzeci de minute la masă și vorbise cu el despre examen, nu ca profesor care dă sfaturi, ci ca om care știe că un examen prost nu e sfârșitul a nimic.
Andrei mâncase și plecase la următorul examen.
Îl luase.
Gheorghe se gândise în acea seară că probabil Andrei nu era singurul student flămând în sesiune la intersecția aceea.
Luni dimineața coborâse cu platoul și termosul.
Un student pe nume Vlad, douăzeci și doi de ani, din Arad, spune că prima dată văzuse bătrânul cu platoul și trecuse pe lângă el fără să se oprească, că i se părase ciudat. A doua zi se oprise, pentru că era frig și mirosise a fasole și nu mâncase micul dejun.
Gheorghe îi pusese un castron în mână și turnase cafea și îl întrebase ce an este.
Vlad spusese că e în anul trei la calculatoare.
Gheorghe spusese că bine, că informaticienii au nevoie de cafea bună dimineața.
Vlad mâncase fasolea pe trotuar și se simțise mai bine decât dimineața aceea merita.
O studentă pe nume Ioana, douăzeci de ani, din Reșița, spune că venise la Gheorghe într-o dimineață de ianuarie 2025, în cea mai grea săptămână de examene, cu ochii înroșiți de lipsă de somn. Gheorghe nu o întrebase nimic, îi dăduse mămăligă cu brânză și îi spusese că brânza îi e de la o fabrică din Banat și că la Banat știu să facă brânza cum trebuie.
Ioana spuse că mănâncă în tăcere câteva minute și că acea tăcere fusese mai odihnitoare decât cinci ore de dormit.
Nu știa de ce. Pur și simplu fusese.
Colegii de cămin știu de Gheorghe. Îl numesc Nea Gică de la semafor și îi spun studenților noi că dacă dimineața în sesiune nu au bani sau nu au timp de micul dejun să meargă la semafor pe Memorandumului.
Gheorghe știe că studenții îl numesc Nea Gică. I s-a spus. Spune că îl bucură că îl știu.
Fostul lui asistent de la facultate, acum conferenţiar, l-a întâlnit o dimineaţă la semafor şi a stat câteva minute cu el. I-a spus că studenţii vorbesc frumos despre el în sălile de curs.
Gheorghe a spus că bine, că asta e important.
Conferenţiarul l-a întrebat dacă nu îi e dor de catedră.
Gheorghe a spus că nu, că la catedră ajungeai la o sută de studenţi pe semestru şi că la semafor ajungi la mai mulţi pe săptămână.
Conferenţiarul a râs.
Gheorghe a turnat cafea şi a continuat.
Complexul Studenţesc din Timişoara e plin în fiecare an academic. Semaforul pe Memorandumului durează nouăzeci de secunde pe roşu.
Şi în fiecare dimineaţă lucrătoare, un platou cu mâncare caldă şi un termos cu cafea aşteaptă pe trotuar.
Gheorghe a predat termodinamică treizeci şi doi de ani.
Ştie că un corp rece are nevoie de energie ca să funcţioneze.
Aplică principiul în continuare.