Pe strada principală din Hârșova, județul Constanța, între farmacia veche și magazinul mixt care s-a schimbat de trei ori de proprietar în zece ani, există un loc unde gardul unui teren viran face un unghi cu trotuarul și unde bate soarele de dimineață din octombrie până în mai în mod perfect, ca și cum cineva ar fi gândit intenționat unghiul acela.
Nimeni nu l-a gândit intenționat. S-a nimerit.
Dar în fiecare miercuri, de la ora opt și un sfert până pe la zece și jumătate, în unghiul acela de soare stă un scaun pliant și pe scaunul pliant stă un bărbat de șaptezeci și patru de ani cu o cutie de lemn în poală.
Bărbatul se numește Dumitru Sava și vine de pe strada Dunării, cinci minute pe jos, cu scaunul pliant sub braț și cu cutia în mână.
În cutie sunt ochelarii.
Dumitru a lucrat treizeci de ani ca optician în Hârșova. S-a pensionat în 2018 și a lăsat cabinetul fiului său care l-a modernizat și a pus aparatură nouă și face consultații corecte și costă cât costă. Fiul face bine meseria, Dumitru nu se amestecă.
Dar în cei treizeci de ani de cabinet, Dumitru strânsese ochelari. Nu ca să îi vândă — ochelari pe care pacienții îi lăsaseră la cabinet pentru că nu le mai trebuiau, ochelari recuperați din donații, ochelari pe care îi cumpărase el la second-hand. Sute de perechi, sortate în cutii pe dioptrii.
Când s-a pensionat, cutiile rămăseseră în cămara de acasă.
Nevasta lui, Floarea, îl tot întreba ce face cu ele. Dumitru spunea că nu știe încă.
Știa că există oameni în Hârșova care aveau nevoie de ochelari și nu aveau bani să meargă la cabinet. Nu o mulțime — un oraș mic de 10.000 de oameni nu e o mulțime. Dar câțiva. Îi văzuse în treizeci de ani, oamenii care veneau la cabinet o dată și nu se mai întorceau pentru că prețul nu se potrivea cu pensia.
În septembrie 2021 scosese scaunul pliant în fața porții și pusese cutia în poală și stătuse.
Primul om care se oprise fusese un vecin curios care întrebase ce face.
Dumitru spusese că stă la soare și dacă cineva are probleme cu vederea și nu poate merge la optician îl poate întreba pe el.
Vecinul spusese că are o cumătră care nu vede bine la aproape de câțiva ani. Dumitru spusese să o aducă.
Cumătra venise a doua miercuri, o femeie de 67 de ani cu o față jenată cum au oamenii care cer ajutor și nu sunt obișnuiți cu asta. Dumitru pusese câteva perechi de ochelari pe nasul ei până găsise dioptriile care se potriveau aproximativ și i le dăduse.
Nu era o consultație optometrică completă. Dumitru știa asta și îi spusese și ei — dacă are probleme mai serioase trebuie la cabinet cu aparatură. Dar pentru vederea la aproape, pentru citit, pentru văzut televizorul, ochelarii găsiți din cutie funcționau.
Femeia luase ochelarii și mersese acasă și citise pentru prima dată de doi ani ziarul fără să îl țină la distanță de braț.
Îi spusese fiicei ei care trăia la Constanța. Fiica le spusese colegelor. Într-un timp, miercurea dimineața la unghiul de soare aveau să vină și oameni pe care Dumitru nu îi știa.
Un bătrân de 81 de ani din capătul celălalt al orașului venise cu un nepot care îl adusese la cerere. Dumitru găsise ochelari pentru bătrân, care spusese că nu mai văzuse bine la tablă când urmărea telenovela. Dumitru îi explicase că vederea lui nu se mai putea corecta complet cu ochelari simpli și că ar trebui văzut de doctor, dar că ochelarii pe care îi dădea ajutau la apropiat.
Bătrânul spusese că bine și mulțumise și plecase cu nepotul și Dumitru notase în caietul lui că trebuie monitorizat cazul acela pentru posibilă cataractă.
Notase în caiet pentru că treizeci de ani de cabinet nu se uită.
O femeie de 38 de ani, Nela, venise cu o fetiță de nouă ani care nu vedea bine la distanță. Aceasta era situație mai serioasă și Dumitru îi spusese că fetița are nevoie de examinare completă la oftalmolog, că el nu poate face asta. Îi dăduse adresa unui cabinet din Cernavodă care avea program și cu prețuri rezonabile.
Nela spusese că nu știa că există cabinetul din Cernavodă.
Fetița fusese examinată și primise ochelari corecți.
Fiul lui Dumitru, Cosmin, știa de miercurea și nu comentase altceva decât că dacă are nevoie de ceva din cabinet să îi spună. Dumitru îi mulțumise și nu luase nimic — cutia lui de acasă era suficientă pentru ce făcea el.
Floarea îi pregătea o cafea în termos pentru miercuri dimineața. Dumitru spusese o dată că nu e necesar. Floarea spusese că ea știe ce e necesar și că el să stea la soare și să nu se mai agite.
Dumitru stătea la soare și nu se mai agita.
Gardul terenului viran e în continuare acolo. Unghiul de soare e în continuare perfect din octombrie până în mai. Scaunul pliant și cutia de lemn vin în continuare în fiecare miercuri.
Dumitru spune că are ochelari pentru vreo doi ani de miercuri dacă vine lumea la el.
Lumea vine.
Și atât e de ajuns deocamdată.