Cel mai elegant simbol cultural al României a fost ridicat pe fundația unui manej pentru cai - și salvat printr-o loterie de un leu.
Pe 26 octombrie 1886, în Piața Episcopiei din București, se punea piatra de temelie pentru cea mai ambițioasă construcție culturală din istoria Țării Românești de până atunci. Era ziua când Ateneul Român începea să se ridice nu pe un teren gol, ci pe fundația rotundă a unui manej pentru cai abandonat din lipsă de bani. Forma circulară perfectă a sălii de concerte care avea să găzduiască George Enescu, Herbert von Karajan și Igor Stravinsky nu era o alegere arhitecturală - era constrângerea impusă de fundațiile lăsate în urmă de Societatea Ecvestră Română. Cel mai frumos simbol al Bucureștiului interbelic, monumentul de pe Calea Victoriei care a transformat capitala în "Micul Paris", a fost construit pe ruinele unui circ american falimentat.
Totul începuse în 1865, în plină perioadă de modernizare a Principatelor Unite sub Alexandru Ioan Cuza. Un grup de intelectuali români vizionari - V.A. Urechia, Constantin Esarcu, Nicolae Kretzulescu, C.A. Rosetti, Alexandru Odobescu - punea bazele Societății Culturale "Ateneul Român". Visul lor era ambițios - construirea unei săli proprii destinate manifestărilor muzicale și științifice de înaltă ținută artistică. Bucureștiul anilor 1880 era un oraș de doar 200.000 de locuitori, departe de splendoarea pe care avea să o atingă în secolul XX. Multe clădiri reprezentative nici nu existau încă. Capitala avea ulițe prăfuite sau, în cel mai bun caz, podite cu bârne de lemn. Pentru o construcție culturală de mare anvergură, era o provocare imensă să găsești atât terenul, cât și fondurile necesare.
Terenul ales se afla în fosta livadă a familiei Văcărescu, în zona Pieței Episcopiei. La sfârșitul secolului XIX, locul era considerat "prea departe de centrul orașului și foarte greu de ajuns mai cu seamă iarna" - o critică aprigă care apare în documentele de epocă. Era practic la marginea Bucureștiului. În 1875, Societatea Ecvestră Română condusă de generalul Ioan Emanoil Florescu cumpărase partea din spate a terenului. Plănuia să construiască un mare complex hibrid - manej de călărie pentru Școala de Cavalerie, circ pentru spectacole, arenă pentru serbări hipice. Construcția a demarat în 1884 cu fundații rotunde de cea mai bună calitate. Apoi banii s-au terminat. Proiectul a fost abandonat. Fundația circulară a rămas acoperită de buruieni. În același loc funcționase anterior, pentru o scurtă perioadă, un circ american adus la București - care a dat și el faliment înainte să apuce să ridice o clădire propriu-zisă.
Constantin Esarcu - președintele Societății Ateneul Român - a luat în 1884 decizia istorică. Pe 9 aprilie 1884, în plin Bulevard al Independenței (actualul Bulevard Carol I), Esarcu a lansat publică un apel "Către amicii Culturii Naționale". Era un strigăt de mobilizare națională - România avea nevoie de un edificiu cultural măreț, dar statul nu avea bani. Soluția propusă - subscripție publică prin loterie națională. Cu aprobarea oficială a Guvernului Ion C. Brătianu, s-au pus în vânzare 500.000 de bilete de loterie la valoarea de 1 leu fiecare. Lozul cel mare - 75.000 de lei. Era o tombolă uriașă pentru epocă. Sloganul folosit a devenit istoric - "Dați un leu pentru Ateneu!" - una dintre cele mai memorabile campanii de strângere de fonduri din istoria României.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna în 1886 ca un țăran din Argeș sau un negustor din Bârlad să cumpere un bilet de loterie de 1 leu pentru a contribui la construirea unui Ateneu pe care nu l-ar fi văzut niciodată cu ochii săi - era trezirea conștiinței naționale prin solidaritate populară, era prima oară când românii înțelegeau că pot construi împreună ceva mai mare decât oricare dintre ei.
Suma adunată a fost extraordinară - 780.000 de lei aur (aproximativ 8 milioane de euro în valoarea actuală, conform calculului profesorului Nicolae Noica). Era suficient pentru a începe construcția. Pentru proiectarea clădirii, Esarcu a apelat la arhitectul francez Albert Galleron (1855-1904) - alegere recomandată direct de Charles Garnier, autorul Operei din Paris. Era cea mai prestigioasă recomandare arhitecturală posibilă pentru epocă. Galleron mai construise în București Palatul Băncii Naționale (1880-1885) - capodoperă neoclasică pe Calea Victoriei. Acum trebuia să facă o adevărată minune - să adapteze planurile unui palat cultural la fundațiile rotunde ale unui fost manej.
Soluția lui Galleron a fost genială. A păstrat forma circulară a fundațiilor existente. A transformat-o în atu arhitectural - sala de concerte rotundă cu acustică superioară. A ridicat o cupolă masivă - 28,5 metri în diametru, 41 metri înălțime totală - de tip baroc decorativ. A adăugat fațada principală cu portic ionic format din 6 coloane înalte de 12 metri (identice ca dimensiuni cu cele ale Erechteionului din Atena). Sub frontonul triunghiular - cinci medalioane în mozaic cu portretele a cinci mari domnitori români: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Vasile Lupu, Carol I și Matei Basarab. Galleron a fost asistat de o comisie tehnică românească - Grigore Cerchez (1850-1927), Alexandru Orăscu (1817-1894), Ion Mincu (1852-1912), Constantin Băicoianu, Ion Socolescu - toți cu studii la Paris. Constructorul a fost Dobre Nicolau - același care a construit ulterior Hotel Bulevard, Biserica Domnița Bălașa și Liceul Gheorghe Lazăr.
Galleron a făcut o decizie revoluționară pentru epocă. A ales structură metalică circulară pentru cupolă - "ansamblu foarte solid și indicat în particular țărilor supuse cutremurelor de pământ", scria el în memoria justificativă. Era printre primii proiectanți din lume care lua în calcul riscul seismic specific zonei. A fost o decizie care avea să salveze Ateneul în secolul XX. Cupola - inițial proiectată mai mică de Galleron - a fost lărgită și înălțată la insistențele inginerilor români din comisie. "Hai să facem cupola mai mare, mai largă, mai elevată, că e mai frumoasă", au cerut românii. Galleron a acceptat. Rezultatul - cupola monumentală pe care o vedem astăzi este creație colaborativă franco-română.
Construcția propriu-zisă a durat doar 2 ani. Începută în octombrie 1886, prima etapă (corpul principal și cupola) a fost finalizată în noiembrie 1887. Pe 14 februarie 1888 - inaugurarea oficială. Alexandru Odobescu a ținut conferința de deschidere. Pe 5 martie 1889 - finalizarea sălii de concerte. Primul concert - orchestra filarmonică condusă de Eduard Wachmann (Filarmonica fondată în 1868). Etapa a doua a construcției - 1893-1897, ridicarea anexelor din spate. Ca sistem constructiv, Ateneul se sprijină pe zidărie portantă de cărămidă. Tencuiala interioară de stuc imită marmura roz. Decoratorii - italianul Napoleone d'Este și nemții Kubles, N. Schwalbach, F. Elsner - au creat decorațiuni cu numeroase elemente zoo-, fito- și antropomorfe. Scara monumentală principală și alte patru scări în spirală - din marmură de Carrara. Total locuri în sală - 794.
Te-ai întrebat vreodată cum era să fii muzician român în seara de 14 februarie 1888 și să cânți primul concert într-o sală a cărei fundație fusese inițial proiectată pentru spectacole de dresură de cai - exact aceasta a fost ironia istorică pe care arhitectul Albert Galleron a transformat-o în capodopera arhitecturală a Bucureștiului.
Ateneul a devenit imediat după inaugurare punctul nervos al vieții culturale românești. Aici a concertat regulat George Enescu - prima audiție a "Poemei Române" în 1898, primele sale concerte celebre. Sergiu Celibidache, Ionel Perlea, Dinu Lipatti - dirijori și pianiști români care s-au consacrat la Ateneu. Din străinătate - Herbert von Karajan, Arthur Rubinstein, Pablo Casals (violoncelistul catalan), Erich Kleiber, David Oistrah, Igor Stravinsky, Richard Strauss - toate marile nume ale muzicii clasice mondiale a secolului XX au cântat sub cupola circulară din Calea Victoriei. Pe 14 februarie 1888 - prima conferință în incintă (Alexandru Odobescu). Pe 5 martie 1889 - primul concert oficial al Filarmonicii. În 1894 - primele Saloane Oficiale de Pictură Românească găzduite la Ateneu.
Marele moment istoric al Ateneului a venit în noiembrie-decembrie 1919. În anii 1919-1920, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, clădirea Ateneului Român a fost folosită ca sediu temporar al Camerei Deputaților. Aici - în sala de concerte rotundă concepută inițial pentru manej de cai - a avut loc ratificarea oficială a actului Marii Uniri din 1918 de către primul Parlament al României Mari. Era momentul când România îți întregea teritoriul prin act parlamentar, exact în clădirea pe care o construiseră în 1888 pentru a-și demonstra unitatea culturală.
Friza istorică din interior - opera pictorului Costin Petrescu (1872-1954) din Pitești - este una dintre cele mai mari fresce din Europa. Lățime - 3 metri. Lungime - 70 de metri. Se întinde deasupra lojilor, de jur împrejurul tamburului cupolei. 25 de scene reprezentative din istoria României. Lucrarea a început în 1933 și a fost inaugurată pe 26 mai 1939. Costin Petrescu a folosit un stil realist plat, cu cromatică rece, abundând în cenușiuri. Scenele - de la "Împăratul Traian intră în Dacia" și "Legionarii romani colonizează Dacia", până la "Mihai Viteazul", "Horea, Cloșca și Crișan", "1821 - Revolta lui Tudor Vladimirescu", "Anul 1848" și "Carol I". În 1940, Ion Antonescu a cerut eliminarea regelui Carol al II-lea din frescă - Costin Petrescu a pictat în locul lui alegoria țărăncilor reprezentând provinciile României Mari (Vechiul Regat, Transilvania, Basarabia, Bucovina).
Ateneul a supraviețuit miraculos celor două războaie mondiale. În al Doilea Război Mondial, pe 23 august 1944, bombardamentul german asupra Bucureștiului a deteriorat sever clădirea. Restaurarea s-a făcut între 1945-1947. După 1958, Ateneul a devenit oficial sediul permanent al Filarmonicii de Stat "George Enescu". Tot în 1958, între 4-22 septembrie, a găzduit prima ediție a Festivalului Internațional "George Enescu" - manifestare care a transformat Bucureștiul în capitala mondială a muzicii clasice timp de două săptămâni la fiecare doi ani. Peter Thiel, Sergiu Celibidache, Vladimir Jurowski, marii dirigenti mondiali au revenit aici de-a lungul deceniilor.
Astăzi, când mergi pe Calea Victoriei și admiri cele 6 coloane ionice de 12 metri ale Ateneului Român - identice ca dimensiuni cu cele ale Erechteionului din Atena - e aproape imposibil să ne imaginăm că această capodoperă a Bucureștiului a fost construită pe fundațiile unui manej pentru cai abandonat din lipsa de bani, că românii din 1886 au cumpărat 500.000 de bilete de loterie la 1 leu pentru a-și permite o sală de concerte, că forma circulară perfectă a sălii care a găzduit George Enescu și Herbert von Karajan a fost de fapt forma rotundă a unei arene de dresură pentru cai. Iar când vezi în interior fresca lui Costin Petrescu cu cele 25 de scene din istoria României, înțelegi că Ateneul Român nu este doar o sală de concerte - este simbolul perfect al felului cum românii au transformat constrângerile în capodopere, eșecurile în triumfuri, fundațiile abandonate ale unui manej pentru cai într-unul dintre cele mai frumoase monumente arhitecturale ale Europei. Capodopera ridicată cu un leu de la fiecare român, pe ruinele unui circ falimentat - exact așa se construiesc miracolele culturale.