Strămoșii dacilor încă trăiesc în munții Hunedoarei și se spovedesc copacilor de brad - 20.000 de momârlani păstrează tradiții vechi de 2.000 de ani.
În Valea Jiului, depresiunea înconjurată de munții Șureanu, Parâng, Vâlcan și Retezat din județul Hunedoara, trăiește una dintre cele mai vechi comunități rurale din toată România. Momârlanii - urmașii direcți ai dacilor lui Decebal, oameni care au păstrat aproape neschimbate tradițiile preistorice ale strămoșilor noștri timp de aproape 2.000 de ani. Numărul lor estimat astăzi - între 10.000 și 20.000. Trăiesc în satele Tirici, Răscoala, Câmpa, Molivis, Jieț, Lunca, plus în cătunele izolate de pe culmile Carpaților Meridionali. Casele lor sunt construite ca acum 2.000 de ani - din bârne necioplite, cu îmbinări dreptunghiulare la capete. Costumul lor tradițional - cioareci albi strâmți de lână, cămașă albă cu linii orizontale colorate, brâu lat din piele, opinci ascuțite - este aproape identic cu cel al dacilor reprezentați pe Columna lui Traian de la Roma. Și încă se spovedesc copacilor de brad înainte de spovedania la preot - obicei pre-creștin de când lumea.
Totul începuse acum aproximativ 2.500 de ani, când dacii din triburile Carpaților Meridionali au populat Valea Jiului - un sistem de văi și depresiuni protejate natural de patru lanțuri muntoase. După cucerirea Daciei de către Traian (105-106 d.Hr.) și retragerea aureliană (271 d.Hr.), populația dacă din munții Hunedoarei a rămas izolată de marile mișcări istorice. Spre deosebire de daco-romanii din câmpie (care s-au amestecat cu romanii și ulterior cu slavii și ungurii), populația montană dacă a rămas izolată în văile interioare, păstrând limba, tradițiile și cultura strămoșească aproape neschimbate timp de un mileniu și jumătate. Cercetări lingvistice moderne (academician Ioan Aurel Pop, etnologul Dumitru Gălățan-Jieț) confirmă - momârlanii păstrează cele mai puternice elemente lingvistice și culturale daco-romane din întreaga Europă.
Originea numelui "momârlan" este intens dezbătută. Trei teorii principale - cea latină (momo = țăran, lan = băștinaș), cea maghiară (maradvány = rămășiță), și cea pre-indo-europeană (moma = mamă conducătoare, momârlă = om de piatră, momâie). Cea mai recentă cercetare lingvistică (academician Ioan Aurel Pop, 2018) confirmă originea pre-indo-europeană - momârlanii erau "locuitorii ținutului momârlelor" (oameni de piatră ridicate pe culmi de munte pentru cult și orientare, închinate "mumei pământului"). Era exact tradiția dacă - cultul Mumei Pământului (zeița Bendis), cultul muntelui sacru, cultul copacilor sacri (bradul fiind copac sfânt în religia dacă). Momârlanii au păstrat toate aceste elemente în mod neîntrerupt timp de două milenii.
Cele mai impresionante tradiții preistorice păstrate - îngroparea morților în curtea casei. Obicei vechi de cel puțin 500 de ani (posibil mult mai vechi, datând din epoca dacă). Filosofia - "morții, ca și viii, trebuie să se afle în apropierea familiei". Locul îngropării - "morminți de ogradă" sau "morminți de curte". Credința - dacă morții sunt aproape de cei vii, nu se transformă în ființe malefice (strigoi sau moroi), își găsesc liniștea, păzesc casa și familia. Practica este astăzi în mare parte abandonată oficial, dar în satele cele mai izolate (cătunele de pe culmile Parângului) se mai practică. Consecința directă - momârlanii nu vând niciodată casele moștenite. Conform credinței lor - "să vinzi casa înseamnă să-ți vinzi morții". Mulți momârlani trăiesc în sărăcie cumplită mai degrabă decât să vândă casa cu mormintele strămoșilor.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna în Valea Jiului secolului XIX să fii copil într-o familie momârlănească, să te trezești dimineața și să vezi mormintele bunicilor tăi în propria curte la 5 metri de ușa casei, să simți că strămoșii sunt prezenți zilnic în viața familiei tale - exact aceasta era atmosfera arhaică pe care minerii italieni, germani și unguri sosiți după 1840 nu o puteau înțelege și care a făcut ca nou-veniții să-i numească "momârlani" cu sens peiorativ.
Spovedania la brad - cea mai impresionantă practică pre-creștină a momârlanilor. Înainte de a merge la preot pentru spovedania creștină, momârlanul iese în pădure, găsește un brad bătrân (peste 100 de ani), îngenunchează lângă el, îl îmbrățișează și își spune păcatele cu voce tare la copac. Bradul fiind considerat sfânt - mediator între ceruri și pământ. Era exact ritualul religiei dace - copacul sacru ca acces la divinitate. Preotul Octavian Pătrașcu de la Petroșani (care de zeci de ani slujește în comunitățile momârlănești) a încercat să-i descurajeze de la această practică - eșec total. "Nu am reușit să-i dezvăț", recunoaște public. Momârlanii merg la biserică ortodoxă, dar își păstrează ritualurile dacă în paralel.
Cultul brazilor - elementul fundamental al culturii momârlănești. Momârlanii sărută orice copac înainte de a-l tăia. Cer iertare arborelui pentru sacrificiul vieții lui. Plantează în loc imediat un copac nou. Niciodată nu taie un brad fără rugăciune. Funeraliile momârlănești - când moare un flăcău (tânăr necăsătorit), lângă mormânt se așază un brad împodobit cu panglici colorate (similar cu un pom de Crăciun, dar cu semnificație mortuară). Era tradiția "bradului de mort" - simbolul vieții întrerupte premature, mediator între tinerețea pierdută și lumea de dincolo. Practica este unică în lume - nu există în nicio altă cultură europeană sau asiatică.
Sărbătorile tradiționale momârlănești sunt vechi de mii de ani. Colindul Pițărăilor în Ajunul Crăciunului - probabil cea mai veche tradiție continuu practicată din România, datând cel puțin din epoca dacă. Pițărăii (5-15 tineri) merg din casă în casă cu o țapină din ramuri de brad împodobită cu panglici colorate. Cântă cântece pre-creștine despre cultul soarelui, al fertilității, al renașterii naturii. Familiile gazdă oferă pițărăilor "colaci pițărăi" (un tip de pâine specifică), cârnați, brânză, țuică. Era ritualul iarna a recoltelor bune ale anului viitor. Continuă neîntrerupt din epoca dacă (atestat documentar din secolul XV, dar practica fiind cu siguranță mult mai veche).
Nedeile - sărbătorile colective ale momârlanilor. Începând imediat după Paști - "petreceri câmpenești în jurul bisericilor". Programate să nu coincidă între satele învecinate, pentru ca toți momârlanii să poată participa la toate. Prima nedeie - chiar în ziua de Paști, la Dâlja. Apoi - Sălătruc, Biserica Sânonilor (cea mai veche din Valea Jiului), Maleia, Jieț. Nedeia Sânzienelor de pe 24 iunie (Sf. Ioan Botezătorul) la Straja - tradiție de peste 540 de ani neîntreruptă. Concurs de cai cu călăreți în straie populare autentice. Mâncare tradițională - "păsatul momârlănesc" (terci de mălai cu brânză și unt), oua roșii, miel la grătar, brânză de Băița. Băutură - țuică de prune din Valea Jiului. Era atmosfera dacă păstrată neschimbată după 2.000 de ani.
Ritualuri pentru moarte - extrem de complexe. Visarea unei gropi sau morminte proaspete prevestea o moarte în familie. Visarea că-ți cad dinții - prevestire de deces apropiat. A te visa mire sau mireasă - pericol pentru viața ta. Urlatul prelungit al câinelui din curte - semn rău, moarte în 3 zile. Cântecul cucuvelei lângă casă - moarte în familie. Spargerea sticlei de la lampa cu petrol - semn fatal. Toate acestea erau credințe pre-creștine păstrate intacte. Sinuciderile prin spânzurare în copaci - rare, dar extraordinar de stigmatizate. Cel care se spânzura nu primea înmormântare creștină - era considerat că s-a oferit "moroilor". Era îngropat la marginea pădurii, fără cruce, fără pomenire.
Te-ai întrebat vreodată cum era să fii Jules Verne, scriitorul francez de aventuri, în 1888, să afli prin coresponderea cu inginerii francezi din Imperiul Austro-Ungar despre ciobanii fascinanți din Valea Jiului care își îngropau morții în curți și se spovedeau bradilor, să te inspirezi din ei pentru personajul "Ciobanul dăruit cu puterea vrăjitoriei" din romanul tău - exact aceasta a fost realitatea istorică pe care marele scriitor a transformat-o într-un personaj literar mondial, fără ca cititorii francezi să înțeleagă vreodată că modelul era un păstor real momârlan din Munții Vâlcanului.
Casele momârlănești - autentice case dacice. Fundație de piatră brută. Pereți din bârne masive de brad sau stejar, necioplite, cu îmbucături pătrate sau dreptunghiulare la capete (fără cuie de fier - tradiția dacă pură). Lipitură interioară - pământ galben amestecat cu bălegar de cal și paie, pus peste nuiele împletite (tehnică datând din neolitic). Podea - pământ bătătorit, neacoperit. Acoperiș - șindrilă de brad cu uși joase pentru a păstra căldura. Două odăi - "casa mare" pentru oaspeți și sărbători, "casa mică" pentru viața de zi cu zi. Mobilier - lăzi de zestre, paturi simple cu saltele de paie, masa rotundă de stejar. Era arhitectura dacă păstrată intactă timp de 2.000 de ani - capodopera artizanală a strămoșilor.
Costumul tradițional momârlănesc costă astăzi peste 1.000 dolari pentru un set complet. Confecționat manual la Jina, Sibiu - cel mai prestigios centru de costume populare românești. Pentru bărbat - cioareci albi strâmți din lână naturală (300 dolari), cămașă albă cu broderie cu fir colorat (400 dolari), brâu lat din piele cu cataramă de bronz (1.500 lei = 350 dolari), opinci din piele de bivol cu vârf ascuțit (200 dolari), pălărie neagră de lână (100 dolari). Pentru femeie - sumane de lână, ie cu broderie multicoloră, fote (fuste tradiționale), năframe brodate manual. Era cel mai scump costum tradițional din România - dar și cel mai apropiat de original, păstrând tehnici de broderie vechi de 1.500 de ani.
Tragedia comunității momârlănești - mineritul industrial. În 1840, austriecii au descoperit zăcămintele uriașe de cărbune din Valea Jiului. Au început imediat exploatările. Au adus mineri din toate provinciile Imperiului Austro-Ungar - italieni, germani, unguri, polonezi, slovaci. În 1870 - Petroșani avea deja 5.000 de mineri imigranți. În 1900 - 25.000. În 1980 - 100.000 de mineri. Momârlanii (10.000-20.000) au devenit minoritate în propria țară. Strămoșii lor de pe Columna lui Traian erau invadați de proprii lor descendenți istorici (italieni). Mulți momârlani s-au refugiat pe culmile munților, formând cătune izolate. Alții au cedat presiunii și au devenit mineri ei înșiși. Tradițiile au început să se piardă progresiv. Astăzi, după închiderea minelor (1990-2010), Valea Jiului este în declin economic, dar momârlanii rămân o constantă culturală.
Recunoaștere modernă a momârlanilor a venit târziu și incomplet. Muzeul Momârlanului din Petroșani (strada Slătinioara) - inaugurat în două case vechi de 200 de ani donate de momârlani, cu peste 100 costume tradiționale, sute de obiecte autentice (războie de țesut, fuse, oale de pământ, lăzi de zestre, fotografii vechi). Muzeul al doilea - în satul Slătinioara. Festivalul Internațional "Momârlanii, Gazde Bune" (din 2010, ediția anuală în iunie la Petrila) - muzică tradițională, mâncare specifică, dansuri populare. Cărțile etnologului Dumitru Gălățan-Jieț - cea mai bogată documentare despre momârlani. Reportajele lui Nicolae Iorga (1907) - "păstorii mițoși descriși de Iorga", primul mare reportaj despre momârlani în istoria literaturii române.
Astăzi, când mergi prin Petroșani și vezi minele abandonate, blocurile gri ale anilor '70 cu mineri români retrași la pensie, e aproape imposibil să ne imaginăm că la doar câțiva kilometri în munți, în cătunele Slătinioara, Sălătruc, Dâlja Mare, trăiesc descendenții direcți ai dacilor care au luptat acum 1.900 de ani împotriva legiunilor lui Traian, că aceiași oameni care apar pe Columna lui Traian de la Roma au copii și nepoți care se spovedesc și astăzi copacilor de brad înainte de a merge la preot. Iar când vezi în Muzeul Momârlanului costumul tradițional autentic - cioareci albi, cămașă cu broderie, brâu lat de piele, opinci ascuțite - identic cu cel al războinicilor daci sculptați în piatră acum 2.000 de ani la Roma, înțelegi că momârlanii nu sunt doar o comunitate rurală - sunt mărturia vie a strămoșilor noștri, dovada că o cultură poate supraviețui 2.000 de ani fără să se piardă, miracolul antropologic al unei populații care a păstrat aproape neschimbate tradițiile preistorice ale dacilor lui Decebal. Cei mai vechi români - oamenii pe care DEX-ul îi numește încă "țărani prosti, necioplit, bădăran" cu sens peiorativ, dar care în realitate sunt cele mai prețioase mărturii umane ale identității daco-romane păstrate astăzi în întreaga Europă.