Energia și geometria: două fațete ale informației?


 Energia și geometria: două fațete ale informației?


În fizica teoretică, orice idee, oricât de elegantă ar fi, trebuie să respecte două principii esențiale: conservarea informației și a energiei. Dacă pare să le încalce fără o explicație matematică solidă, teoria e incompletă și, de obicei, bună de aruncat .


În ipoteza ΛSTM explorez o reinterpretare a acestor principii într-un univers în care spațiu–timpul nu este fundamental, ci emergent. În această perspectivă, informația este mai profundă decât energia, iar dintre cele două conservări, doar cea a informației este fundamentală, conservarea energiei apare ulterior, ca mărime efectivă emergentă, derivată din dinamica acestei structuri.


La nivelul cel mai fundamental nu există încă spațiu clasic, particule sau energie în sensul obișnuit. Există o rețea pregeometrică de unități elementare cu fază spinorială, aflate în relații a căror structură este de tip SU(2). Ce numim „informație" este chiar configurația acestor faze și a conexiunilor dintre ele.


Astfel, în ΛSTM, informația nu s-ar distruge nici în procese extreme precum anihilarea particulă–antiparticulă sau colapsul gravitațional. Structurile ordonate se pot reorganiza și redistribui în rețea, uneori ca grade de libertate inaccesibile macroscopic , dar configurația globală rămâne codificată în dinamica acesteia. Cu alte cuvinte: informația nu dispare, ci își schimbă forma de organizare. (ΛSTM nu pretinde că rezolvă paradoxul informației din găurile negre , ci propune un cadru în care ea s-ar conserva.)


Energia apare abia la nivel emergent, odată cu geometria și timpul macroscopic. Aici intervine o idee profundă, cunoscută în fizică prin teorema lui Emmy Noether: conservarea energiei este legată de structura timpului. 

Cum în ΛSTM timpul însuși este emergent, la fel este și conservarea energiei. 


Geometria și ceea ce percepem drept energie apar simultan din dinamica colectivă a rețelei.

Din acest motiv, în ipoteza ΛSTM, curbura geometrică și distributia energiei apar simultan din dinamica rețelei , deci nu sunt entități independente, ci două aspecte ale aceleiași organizări profunde. Matematic, în relativitatea generală, identitățile Bianchi impun conservarea geometriei (∇_μ G^μν = 0), iar prin ecuația lui Einstein aceasta atrage conservarea locală a tensorului energie–impuls. În interpretarea ΛSTM, această conservare ar fi o consecință a coerenței geometrice a rețelei emergente, nu o lege fundamentală separată.


Pe scurt: energia nu este o „substanță" separată introdusă într-un spațiu gol, ci o mărime efectivă a tensiunilor și variațiilor structurale ale rețelei la nivel emergent.


Toate acestea, subliniez, sunt deocamdată o direcție proprie speculativă de cercetare, una instruită , dar nnu o teorie finalizată. Provocarea reală este transpunerea lor într-un formalism matematic riguros și testabil observațional. Aici avansul există dar evident, va fi mai lent , mai dificil decât firul ontologic si cel narativ.


Precizez ca ideea spațiu-timpului emergent este explorată de teorii consacrate de gravitație entropică (Sakharov, Verlinde), Quantum Graphity sau Loop Quantum Gravity ( LQG).


ΛSTM propune o variantă proprie, centrată pe informație și pregeometrie și, în mod specific, față de precedentele modele , extinde emergența și asupra energiei. 

Aceasta abordare dublă a emergenței adică atât a spațiu-timpului cât și energiei , nu e nici ea nouă, am regăsit-o recent în lucrările prof. Florian Neukart de la Universitatea Leiden ( cu al său Quantum Memory Matrix - QMM) cu care împart un cadru conceptual similar dar cu mecanisme microscopice diferite ( la mine pregeometrie ca stare fundamentala, spinorialitatea , dinamica fazei si constrângerile ei ).


Concluzionând, tocmai aici se află una dintre întrebările cele mai interesante pe care le deschide ipoteza ΛSTM respectiv nu dacă energia curbează spațiu-timpul, pentru că știm cert că o face, ci : dacă energia și geometria sunt două fațete emergente din același proces fundamental de organizare informațională ?


Trimiteți un comentariu

Salutare/ Apasă aici pentru a lăsa un comentariu 🤗

Mai nouă Mai veche

Formular de contact