Pentru a intelege fizica cuantica trebuie sa intelegi ca nu exista numai alb si negru, sa intelegi ca trupul si mintea sunt acelasi lucru . Stiinta, si in special fizica, au trecut prin schimbari majore in intelegerea lumii noastre (prin dezvoltarea fizicii cuantice) si a Universului (prin teoria relativitatii a lui Einstein). Notiunea noastra despre timp si spatiu a fost spulberată, la fel ca si abordarea pur determinista... tocmai toate acestea au schimbat viziunea oamenilor asupra Universului, apropiind-o de conceptele intuitive cu privire la natura lucrurilor.
Daca pe vremuri, omul isi ordona cosmosul dupa bunul plac, astfel incat sa nu se simta "anihilat" de teribila vastitate a anticei cosmologii, omul contemporan pare a nu-si gasi locul in interiorul Universului. Iar revolutia stiintifica din secolul trecut a minat si ea de la fundament convingerile noastre cu privire la natura universului. Odata cu Galileo, stiinta si-a schimbat in mod radical premisele de cunoastere, bazandu-se pe metoda experimentala; apoi Descartes a scindat cele doua aspecte ale realitatii, "exiland" spiritul pe taramul religiei si al speculatiei filosofice, si lasand materia in seama stiintei. In Occident, dualismul lui Descartes spirit-materie a crescut distantele dintre experimentalismul stiintific si dogma religioasa.
Ipoteza unei lumi reglate de legile mecanicii a fost acreditata timp de secole; mecanica newtoniana nu a facut altceva decat sa confirme acest dualism, propunand un univers reglat de un mecanism perfect. In primii ani ai secolului trecut, teoria relativitatii a lui Einstein a integrat in dimensiunile spatiale si cea de-a patra dimensiune a timpului, care a devenit astfel indisolubil legat de spatiu, formand o unica realitate spatiu-temporala si punand la dura incercare capacitatile imaginative ale mintii umane.
"Ceea ce vedeti depinde de teoriile pe care le utilizati pentru a va interpreta observatiile facute" Albert Einstein.
Prin urmare, istoria fizicii moderne poate fi impartita in doua mari perioade: fizica clasica mecanicista (Newton) si fizica cuantica si relativista (Einstein). Potrivit celei dintai, care a orientat gandirea filosofica timp de mai bine de trei secole, existau niste elemente primare, materiale, care se miscau in spatiu, ambele absolute. In plus exista conceptul de gravitatie, adica atractia reciproca intre corpurile dotate cu masa.
Ecuatiile astfel create cu privire la miscarea corpurilor au devenit baza mecanicii clasice; ele au fost considerate legi imutabile potrivit carora se miscau punctele materiale si s-a crezut ca pot explica toate transformarile observate in lumea fizica. Aceste legi au fost aplicate cu succes in astronomie, apoi la miscarea continua a fluidelor si la vibratia corpurilor elastice, si in cele din urma la caldura. In secolul XIX s-a ajuns la concluzia ca legile newtoniene definesc teoria absoluta a fenomenelor naturale; ca universul intreg este un soi de imens orologiu mecanic, care raspunde acelorasi legi obiective. Apoi insa, s-a intamplat ceva in masura sa zdruncine din temelii acest edificiu monumental.
Inaintea lui Einstein, Michael Faraday, miscand un magnet langa o bobina de cupru, a reusit sa duca stiinta la o raspantie: electromagnetismul si electrodinamica. Conceptului de forta i se va substitui cel de camp, dar trebuie asteptat Albert Einstein pentru ca revolutia sa se produca si, in primii 30 de ani ai secolului XX, sa fie rasturnate toate certitudinile fizicii clasice.
In 1905, prin doua articole senzationaliste, tanarul Einstein va demola conceptul de spatiu si timp absolute, cel de particule solide elemeneare si idealul unei descrieri obiective a naturii. Primul articol punea bazele teoriei relativitatii, al doilea declansa cercetarile in domeniul fizicii cuantice.
In aceeasi perioada, la inceputul secolului, fizicianul W. Heisemberg dezvolta si el principiul nedeteminarii cuantelor de lumina, o teorie care elucida comportamentul straniu al celulelor subatomice si particularitatea lor de a fi in acelasi timp entitati fizice si entitati probabilistice, formuland faimosul dualism unda-particula.
In prezent, realitatea profunda pe care fizica moderna ne-o sugereaza este o realitate intercorelata, in care nedeterminismul cuantic este controlat de constiinta umana; aceasta preia rolul fundamental pentru constituirea realitatii fizice, iar implicatiile acestui soi de teorii au o enorma valenta filosofica si ne pun in situatia de a ne redefini locul in Univers.
Realitatea este pura iluzie, ea este forma spiritului care impregneaza Universul. In pofida aparentei sale realitati fizice, Universul se comporta ca o holograma, unde o parte corespunde in detaliu intregului.
Fizica cuantica ne dezvaluie asadar un mesaj cu totul nou: acela ca realitatea este creata de observator. Experimentele specialistilor par a demonstra de-a dreptul ca materia nu exista; de fapt, mai curand ca in momentul in care o observam, ea "dispare", lasand in urma doar energie.
Particulele fundamentale sunt imprevizibile, si la fel ca fiintele umane, par a se bucura de o anumita "independenta"; iar fizica cuantica a demonstrat in laborator cum entitati imateriale (ganduri, imagini) de natura cuantica, sub efectul observatorului, al atentiei noastre, se transforma din unde probabilistice in particule vizibile. Iata asadar, cum noi suntem creatorii lumii noastre, deci a realitatii; focalizandu-ne atentia asupra a ceva, noi izolam acel lucru in mod arbitrar, dand viata, tot arbitrar, opusului sau.
In lumea subatomica se spune insa ca nu poate fi niciodata cunoscuta in acelasi timp si pozitia unei particule si viteza acesteia: cu cat cunoastem mai bine una dintre ele, cu atat mai aproximativa este cunoasterea celeilalte. Si aceeasi incertitudine se extinde si la alte concepte: in acest sens unii vorbesc despre complementaritatea contrariilor, recurgand inca o data la arhetipuri din antica intelepciune orientala, yin si yang.
Cat despre particula lui Dumnezeu, bosonul lui Higgs, daca ea exista, potrivit modelului standard al fizicii particulelor, atunci LHC-ul o va descoperi... de-abia atunci modelul va fi complet, iar cea mai importanta intrebare care se va pune va fi daca exista si alte cai de a genera particule in lumea noastra...