Ne-am căptușit cu modele false, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea, manierele și educația.Am uitat șă ne mai îmbrăcăm frumos, să ne mai purtăm elegant.
Am pierdut - nu burghezia materială, ci burghezia spirituală. Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit,impulsiv și brutal.
Suntem foarte departe de ce am fost cândva !"
GEORGE ENESCU
Cuvintele lui George Enescu, deși rostite într-un alt context istoric, sună frapant de actual. Ele descriu o criză care nu este legată de bani, ci de repere. Când „a te descurca” devine o virtute superioară cinstei, iar opulența stridentă ia locul rafinamentului discret, societatea începe să sufere de o formă gravă de amnezie culturală.
Iată o posibilă continuare a acestei reflecții, păstrând spiritul și profunzimea marelui compozitor:
Am înlocuit profunzimea căutărilor interioare cu zgomotul de fond al succesului imediat. Ne grăbim să ajungem nicăieri, strigând mai tare doar pentru că am uitat cum să vorbim șoptit. În această alergare absurdă, am lăsat în urmă tocmai nuanțele care ne defineau umanitatea: bunul-simț, rigoarea spiritului, capacitatea de a admira frumosul fără a vrea să-l posedăm.
O societate nu se prăbușește atunci când îi lipsesc resursele materiale, ci atunci când nu mai știe ce să facă cu cele spirituale. Când arta devine un simplu decor, iar cultura o diplomă strânsă într-un sertar, devenim niște simpli spectatori în propria noastră devenire.
„Muzica trebuie să pornească de la inimă și să se adreseze inimii”, spunea Enescu.
La fel și viața. Ca să ne reîntoarcem la ceea ce am fost cândva — sau, mai bine zis, la ceea ce am fi putut deveni —, trebuie să avem curajul de a opri zgomotul. Să redescoperim valoarea efortului cinstit, frumusețea unui gest elegant făcut fără martori și noblețea acelei „burghezii spirituale” care nu se cumpără, ci se cultivă zi de zi, în tăcere.