Combinatul Siderurgic Hunedoara - "Cetatea oțelului" românesc - producea 4 milioane de tone de oțel pe an cu 20.000 de angajați în anii '80, iar în septembrie 2025 a fost oprit definitiv după 141 de ani de existență, cu doar 500 de oameni rămași, transformând Hunedoara dintr-un oraș de 90.000 într-o umbră demografică în doar 35 de ani.
În inima Transilvaniei, la poalele Munților Poiana Ruscă, se află ruinele uneia dintre cele mai mari realizări industriale ale României - Combinatul Siderurgic Hunedoara.
Combinatul Siderurgic Hunedoara. Inaugurat în anul 1884, când Transilvania era încă parte a Imperiului Austro-Ungar. Plus considerat, timp de un secol, "cetatea oțelului" românesc.
În septembrie 2025, după 141 de ani de existență, combinatul ArcelorMittal Hunedoara - succesorul vechiului combinat - își oprea definitiv producția. Plus aproximativ 500 de angajați erau concediați.
Pentru un hunedorean care vede astăzi ruinele furnalelor demolate, terenurile abandonate, halele ruginite ale combinatului care a dat viață orașului 141 de ani, este aproape ireal să-și amintească faptul că, în urmă cu doar 35 de ani, aici lucrau 20.000 de oameni.
Istoria începe în 1882. Construcția uzinei de fier la Hunedoara a început efectiv în luna august 1882. Plus inaugurarea oficială a venit în 1884, când a fost pus în funcțiune primul mare furnal al orașului.
Localizarea fusese aleasă strategic. Munții Poiana Ruscă din apropiere ofereau resursele minerale. Plus minereu de fier din diverse zone și din importuri.
În 1892, după zece ani de la deschidere, capacitatea de producție a fost extinsă. S-au construit două convertizoare Bessemer. Plus două cuptoare Martin de câte 12 tone capacitate fiecare.
După Primul Război Mondial, combinatul a trecut în proprietatea statului român. Plus a continuat să funcționeze sub administrarea României Mari.
Adevărata expansiune a venit însă în perioada comunistă. După Al Doilea Război Mondial, regimul comunist a extins masiv combinatul siderurgic. Plus și-a transformat capacitatea de producție în mod radical.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, pentru un muncitor din Moldova sau Muntenia anilor '50-'60, să primești ordin să te muți cu toată familia la Hunedoara - era o industrializare forțată, dar și o șansă de a primi locuință, salariu bun și statut social respectat în noua societate socialistă.
În anii '60, regimul Ceaușescu a continuat expansiunea. A fost construită o nouă oțelărie Siemens-Martin (numărul 2). Plus dotată cu opt cuptoare cu vatră, fiecare cu capacitatea de 420 de tone.
Hunedoara s-a transformat dintr-o așezare modestă într-un oraș industrial uriaș. În 1930, orașul avea doar 4.800 de locuitori. Plus până în 1957, populația ajunsese la 36.000.
Apogeul demografic a venit în 1990. Hunedoara avea aproape 90.000 de locuitori. Plus era cel mai mare oraș monoindustrial din toată România.
Migrația spre Hunedoara a fost una colectivă. Combinatul angaja muncitori din satele învecinate. Plus din Moldova și Muntenia, îndemnați să se stabilească în oraș în timpul procesului de industrializare forțată comunistă.
Combinatul siderurgic și-a atins potențialul maxim la începutul anilor '70. Producea peste trei milioane de tone de oțel brut. Plus pe cele 430 de hectare existau atunci două secții cu șase furnale și trei oțelării.
Producția a atins apogeul în perioada 1982-1984. În anul 1980, a fost realizată o producție record - 4 milioane de tone de oțel pe an și 2,761 milioane tone de laminate. Plus o realizare industrială excepțională pentru epocă.
Înainte de 1990, combinatul producea aproximativ 2,5 milioane tone de fontă și 3,5 milioane tone de oțel. Plus avea circa 20.000 de angajați.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un muncitor de la Combinatul Siderurgic Hunedoara în anii '80, să-ți petreci viața profesională printre furnalele uriașe care scoteau noaptea văpaie peste tot orașul - știind că oțelul pe care îl produceai tu cu colegii tăi ajungea în Combinatul de Mașini de la Brașov pentru tractoare, în Șantierul Naval Constanța pentru petroliere, în întreaga arhitectură comunistă a țării?
Schimbarea radicală a venit după Revoluția din 1989. Plus, paradoxal, anii democrației au fost mai duri pentru Hunedoara decât cei ai comunismului.
În 1991, combinatul a devenit societate pe acțiuni. Plus a fost redenumit "Siderurgica Hunedoara". A început un proces lung de restructurări dureroase.
În 1992, Oțelăria Numărul 1, cu o capacitate de 330.000 tone pe an, a fost închisă. Plus împreună cu ea, trei furnale de la Oțelăria Numărul 2.
La jumătatea anului 1999, Oțelăria Numărul 2 a fost treptat oprită. Mai întâi topitoria, apoi cocseria. Plus pe 12 iunie 1999, la 115 ani de la inaugurarea uzinei, au fost închise furnalele pentru producerea fontei.
Practic, simbolul Hunedoarei - furnalele care scoteau focul peste oraș - se stingeau pentru totdeauna. Plus o decizie care avea să marcheze profund identitatea orașului.
Reducerea numărului de angajați a fost dramatică. De la aproape 20.000 în 1991, la circa 2.500 în anul 2004. Plus o pierdere economică și socială masivă pentru oraș.
Privatizarea a venit în 2003-2004. Combinatul a fost preluat de grupul Mittal Steel din India. Plus a fost redenumit "Mittal Steel Hunedoara".
În 2015, după preluarea grupului european Arcelor de către Mittal, combinatul a primit numele actual - ArcelorMittal Hunedoara. Plus o integrare într-un colos siderurgic internațional.
Producția a continuat să scadă constant. ArcelorMittal Hunedoara producea doar oțel pentru profile și corniere pentru piețele de energie, construcții și infrastructură. Plus o specializare restrânsă, departe de gama bogată a anilor '80.
În 2023, oțelăria combinatului mai producea doar circa 180.000 de tone de oțel lichid. Plus în laminor erau transformate peste 150.000 de tone de oțel în produse laminate. Cifre derizorii față de cele 4 milioane de tone din 1980.
În prezent, peste jumătate dintre angajații combinatului sunt trecuți de vârsta pensionării. Plus continuă să muncească pentru a-și rotunji veniturile.
În 5 septembrie 2025, conducerea ArcelorMittal a luat decizia finală. Combinatul siderurgic din Hunedoara își oprea definitiv producția. Plus cei 500 de angajați erau trimiși în șomaj tehnic, urmând să fie concediați.
Motivele invocate au fost două principale. Prețurile foarte mari la energia electrică. Plus presiunea tot mai mare din partea importurilor la prețuri mici din afara Uniunii Europene.
Astfel, după 141 de ani de existență neîntreruptă, "cetatea oțelului" românesc dispărea. Plus se încheia o epocă industrială care a marcat profund Transilvania.
Astăzi, ruinele combinatului - cu scheletele de oțel ruginite și clădirile părăsite - stau ca mărturie a unei istorii încheiate. Plus orașul Hunedoara este o umbră a ceea ce a fost.
Populația orașului a scăzut dramatic. De la 90.000 în 1990 la sub 60.000 în 2025. Plus o populație îmbătrânită, șomaj ridicat, tineret plecat în străinătate sau în orașe mari.
Cifrele actuale arată dramatismul situației. România importă oțel în loc să-l producă. Plus furnalele care au alimentat industria românească timp de un secol au fost demolate pentru fier vechi.
Astăzi, când treci prin Hunedoara și vezi orașul gol, magazinele închise, blocurile cu apartamente neocupate, e greu să ne imaginăm că aici, în urmă cu doar 40 de ani, lucrau 20.000 de oameni la combinatul siderurgic, iar populația orașului era de aproape 90.000.
Iar când te gândești că Combinatul Siderurgic Hunedoara - inaugurat în 1884 sub Imperiul Austro-Ungar, supraviețuind două războaie mondiale, naționalizării comuniste din 1948 și ajuns la apogeu cu 4 milioane de tone de oțel anual în anii '80 - a fost ucis în câțiva ani de privatizarea haotică, prețurile la energie și de importurile ieftine - înțelegi că, în istoria modernă a României, o industrie clădită cu sudoarea a 4 generații poate dispărea în câțiva ani, atunci când statul renunță la rolul său de garant al interesului național.
Sfârșitul celei mai mari "cetăți a oțelului" românesc - Combinatul Siderurgic Hunedoara, inaugurat în 1884 sub Imperiul Austro-Ungar, naționalizat de comuniști în 1948, extins masiv sub Ceaușescu în anii '60 cu noua oțelărie Siemens-Martin Nr. 2 cu 8 cuptoare a câte 420 tone, ajuns la apogeu între 1982-1984 cu producția record de 4 milioane tone de oțel pe an și 20.000 de angajați, transformând orașul Hunedoara din 4.800 locuitori în 1930 în cel mai mare oraș monoindustrial al României cu 90.000 locuitori în 1990, restructurat după 1990 până la 2.500 angajați, privatizat în 2003 către Mittal Steel India, falimentând definitiv în septembrie 2025 după 141 de ani cu doar 500 angajați rămași - dovada că, în istoria României postdecembriste, o întreagă civilizație industrială poate dispărea în 35 de ani, transformând un oraș viu într-o umbră demografică.