În inima Țării Bârsei, pe malul râului Bârsa, se află ruinele uneia dintre cele mai vechi fabrici industriale ale Transilvaniei - Fabrica de Zahăr Bod.
Fabrica de Zahăr Bod. Construită în 1889, la 11 kilometri de Brașov și 3 kilometri de comuna Bod. Plus pe locul ales strategic pentru câmpurile bogate de sfeclă de zahăr din împrejurimi.
Era una dintre cele mai vechi fabrici de zahăr din toată Transilvania. Plus făcea parte din rețeaua industrială pe care comunitățile săsești o construiseră în zona Brașovului încă din perioada Imperiului Austro-Ungar.
Pentru un brașovean care vede astăzi clădirile abandonate ale fabricii pe malul Bârsei, e greu să-și imagineze că acestea au fost odată inima economică a comunei Bod, plus motorul cultivării sfeclei de zahăr în Țara Bârsei timp de un secol și jumătate.
Istoria începe în februarie 1889. Compania săsească Friedrich Czell und Söhne, cu sediul la Brașov, cumpărase cu un an înainte distileria Quittner din Dârste. Plus în 1889, tot ei au decis să investească într-o fabrică de zahăr la 4 kilometri vest de vatra Bodului, lângă stația de tren.
Locația fusese aleasă atent. Condițiile climatice locale erau ideale. Condițiile solului permiteau cultivarea sfeclei. Plus apropierea de calea ferată și de râul Bârsa asigurau atât transportul, cât și apa necesară procesării.
Construcția fabricii a durat doar 8 luni. Plus în 1889 ea era deja funcțională, devenind unul dintre primele mari obiective industriale ale Țării Bârsei.
În jurul fabricii a luat naștere o nouă așezare - Colonia Bod. Plus considerată cea mai tânără comunitate din Țara Bârsei.
Atât românii, cât și maghiarii și sașii au contribuit, încă din 1889, la economia locală. Plus prin cultivarea sfeclei de zahăr pentru fabrică.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, pentru un țăran din Țara Bârsei al secolului XIX-XX, să-ți schimbi cultura de cereale tradițională pe cea de sfeclă de zahăr - era o muncă mai grea, dar și mai bine plătită, care a transformat satele întregi în furnizori ai noii industrii.
Fabrica de Zahăr Bod a trecut prin perioade tumultoase. A supraviețuit Primului Război Mondial. Plus Unirii de la 1918, când Transilvania a intrat în România Mare.
A funcționat în perioada interbelică sub administrare românească. Plus a continuat să fie unul dintre principalii producători de zahăr ai țării.
A trecut prin cutremurul din 1940. Plus în 1944 a supraviețuit bombardamentelor și luptelor finale ale celui de-al Doilea Război Mondial.
Schimbarea radicală a venit în iunie 1948. Atunci, prin naționalizarea comunistă, fabrica a trecut în proprietatea statului român. Plus a continuat să funcționeze sub administrarea regimului comunist.
În perioada postbelică, cererea de zahăr a crescut spectaculos. Plus producția fabricii a explodat.
În 1961-1962, fabrica atingea producția maximă istorică. 32-33 de tone de zahăr pe zi. Plus o cantitate impresionantă pentru epocă, care făcea din Bod unul dintre cei mai mari producători de zahăr ai României comuniste.
În perioada comunistă, fabrica avea zone uriașe de cultivare arondate. Plus în special în județele Brașov și Covasna - principalele zone de aprovizionare.
În anii '70-'80, în județele Brașov și Covasna se cultivau aproximativ 6.000-7.000 de hectare de sfeclă de zahăr. Plus o suprafață uriașă care alimenta cu materie primă fabrica de la Bod.
Sute de fermieri din zonă livrau materia primă fabricii. Plus aceasta era una dintre principalele activități agricole ale Țării Bârsei.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un sătean din zona Brașov-Covasna în anii '80, să mergi toamna pe câmp, să recoltezi sfeclă de zahăr - cu mâinile zgâriate de pământul tare al Bârsei - știind că aceasta urmează să fie transformată în zahărul "Mărgăritar" sau "Coronița" pe care îl găseai în magazinele țării?
Cea mai mare parte a producției mergea pe piața internă. Plus exporturile către Europa de Est erau prezente, dar nu pe scară masivă.
Era una dintre cele câteva zeci de fabrici de zahăr din România comunistă. Plus făcea parte din rețeaua națională care asigura cantitățile de zahăr necesare populației și industriei.
Schimbarea radicală a venit după Revoluția din 1989. Plus, paradoxal, capitalismul a fost mai dur cu Fabrica Bod decât cu comunismul.
După 1990 a fost privatizată. Plus a ajuns în mâinile mai multor oameni de afaceri români.
Privatizarea haotică a dat naștere primelor probleme. Multe fabrici de zahăr din România au fost lăsate să se degradeze. Plus au fost vândute la prețuri sub valoarea reală.
În anul 2010-2011, Fabrica de Zahăr Bod a intrat oficial în insolvență. Plus a acumulat datorii uriașe - în jur de 90 de milioane de lei.
Schimbarea finală a venit în 2017-2018. Eliminarea cotelor de zahăr de la nivelul Uniunii Europene, începând cu ianuarie 2017, a fost o lovitură mortală. Plus România a fost suprasaturată cu zahăr ieftin importat.
Fabrica de Zahăr Bod a intrat în faliment în anul 2017-2018. Plus a închis porțile, având multe datorii.
În prezent, situația industriei zahărului din România este dezastruoasă. Din aproape 30 de fabrici de zahăr existente în comunism, mai funcționează doar două. Plus aceste două sunt deținute de companii străine.
Cele două fabrici rămase sunt la Roman (jud. Neamț) și la Buzău. Plus ambele sunt deținute de grupul austriac Agrana, producătorul brandurilor Mărgăritar și Coroniţa.
Recent, grupul francez Tereos, care deținea o fabrică de zahăr în orașul Luduș (jud. Mureș), a anunțat închiderea ei. Plus o nouă lovitură pentru industria zahărului românesc.
Cifrele importurilor sunt grăitoare. În 2010, România importa mai puțin de 12.000 de tone de zahăr din Germania. Plus în 2021, cifra ajunsese la 95.000 de tone - de aproape 10 ori mai mult.
Pe locul al doilea sunt importurile din Brazilia (68.000 tone). Urmate de cele din Austria (55.000 tone) și Polonia (50.000 tone). Plus România - care odinioară era exportator important de zahăr - importă astăzi sute de mii de tone anual.
Pentru fermierii din Țara Bârsei, închiderea Fabricii Bod a fost o lovitură economică majoră. Plus suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr în zona Brașov-Covasna a scăzut de la 6.000-7.000 hectare în anii '80 la mai puțin de 1.500 hectare în prezent.
În 2021, prin societatea Best Achiziții SRL, antreprenoarea Mihaela Neagu a cumpărat fabrica de zahăr de la Bod. Plus au existat proiecte de revitalizare.
Astăzi, ambalarea zahărului sub brandul "Bod" continuă să se facă, dar la fabrica din Luduș - mult mai departe. Plus la Bod nu se mai face procesare, ci doar logistică.
Astăzi, când cumperi o pungă de zahăr "Bod" sau "Mărgăritar" dintr-un supermarket românesc, e greu să ne imaginăm că, în urmă cu doar câteva decenii, zahărul "Bod" se făcea efectiv la fabrica de pe malul Bârsei din Țara Bârsei, cu sfeclă cultivată de țăranii din 780 de ferme mari și 1.200 de ferme mici din zonă.
Iar când te gândești că Fabrica de Zahăr Bod - inaugurată în 1889 sub Imperiul Austro-Ungar, supraviețuind două războaie mondiale, naționalizării comuniste, cutremurelor din 1940 și 1977 - a fost ucisă în doar câțiva ani de liberalizarea pieței europene și de importurile masive - înțelegi că, în istoria României, o tradiție industrială și agricolă de un secol și jumătate poate fi spulberată de o singură decizie a Bruxelles-ului.
Una dintre cele mai vechi fabrici industriale ale României - Fabrica de Zahăr Bod din județul Brașov, inaugurată în februarie 1889 de Compania săsească Friedrich Czell und Söhne pe malul Bârsei la 3 kilometri de comuna Bod, supraviețuind Primului Război Mondial, Unirii din 1918, celui de-al Doilea Război Mondial, naționalizării comuniste din iunie 1948, cutremurelor din 1940 și 1977, ajungând la producția maximă istorică de 32-33 tone/zi în 1961-1962 și aprovizionând 6.000-7.000 hectare de sfeclă din județele Brașov și Covasna, privatizată haotic după 1990, intrată în insolvență în 2010 cu datorii de 90 milioane lei și în faliment final în 2018, înlocuită de importuri masive de zahăr din Germania (95.000 tone/an), Brazilia, Austria și Polonia - dovada că, sub presiunea pieței europene unice, până și o industrie veche de 130 de ani poate dispărea într-un singur deceniu.