În memoria colectivă a românilor care au trăit comunismul există un cuvânt care trezește instantaneu amintiri amare - "Carmangeria".
Carmangeria. Întreprinderea de Stat care producea mezelurile epocii comuniste. Plus numele generic al locurilor unde românii își luau, cu cartelă și după ore întregi de coadă, puținii cârnați și parizere pe care îi mai găseau.
Era simbolul absolut al penuriei alimentare a anilor '80. Plus al raționalizării forțate prin care Ceaușescu îi forța pe români să trăiască pentru a-și plăti datoria externă.
Pentru un copil român al anilor '80, mersul cu mama sau cu bunica la Carmangerie în zorii zilei era un ritual obositor - cozile începeau de la 5 dimineața, oamenii numerele de ordine, vânzătoarele decideau cu un cuțit cât poți cumpăra, iar acasă te întorceai cu o bucățică amară de salam cu soia.
Istoria penuriei alimentare comuniste are o dată precisă. În martie 1982, în ședința Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR (CPEx). Plus Ceaușescu propunea introducerea unor "înlocuitori" pentru mezeluri.
Motivele erau două principale. România intrase pe drumul plății datoriei externe. Plus rezervele guvernelor occidentale de a mai acorda credite pentru o industrie nerentabilă obligau conducerea partidului să găsească soluții pentru raționalizarea consumului.
Soluția lui Ceaușescu era una simplă - să folosească ingrediente ieftine în locul cărnii. Plus să direcționeze toate produsele de carne către export pentru a aduce valută.
Așa s-a născut "salamul cu soia". Mezelul cu cea mai mică cantitate de carne și cea mai mare de soia. Plus eticheta nedezvăluită a regimului comunist - "expresia înfometării populaţiei".
Conform documentelor, Ceaușescu era "inspirat de șunca spaniolă, dar și de pârjoalele moldovenești sau hamburgerii americani". Plus secretarul general era convins că și în comerțul socialist puteau să apară înlocuitori de succes.
Sortimentele de mezeluri din 1982 conțineau mai puțină carne și mai mulți înlocuitori. Plus reprezentau o "rentabilizare" pe spatele consumatorilor.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, pentru o mamă cu copii din anii '80, să stai la coadă la Carmangerie de la 5 dimineața - cu sacoșa goală, cu cartela în mână - știind că, dacă ai noroc, vei obține o bucățică de salam cu soia, niște picioare de pui și poate o sticlă de lapte, dar dacă nu, copiii tăi vor avea pe masă doar pâine cu margarină.
Mezelurile noi aveau nume specifice. Salamul "Tractoristul". Salamul "Săteanul". Plus ambele - varietăți de salam cu soia care înlocuiau cel cu carne adevărată din anii '70.
Erau mezelurile "de post", deși românii erau forțați să le mănânce tot anul. Plus aveau un gust caracteristic - aspru, sărat, fără mirosul real de carne.
Salamul cu soia se dădea cu porția. Plus se cumpăra cu buletinul - vânzătoarea îți tăia cu un cuțit o bucată, după ce îi arătai actul de identitate.
Pentru carnea adevărată, situația era și mai dramatică. Românii stăteau la coadă la măcelărie de la ora 5 dimineața. Plus pentru a putea cumpăra un kilogram de carne pe săptămână, dacă aveau noroc.
Până și pentru oasele de porc și pentru tacâmurile de pui trebuia să stai la coadă. Plus cu teama că nu mai prinzi până ajungi la rând.
Vocabularul ironic al românilor din epocă a inventat denumiri devenite legendare. "Adidași" - picioarele de porc. "Tacâmuri" - labele și picioarele de pui. Plus o referință amară la singura încălțăminte sportivă cunoscută din comunism.
Conservele de carne din China cu cozi imense erau și ele rare. Plus o producție specifică acelei perioade, când relațiile României cu China comunistă erau apropiate.
"Frații Petreuș" era un alt termen ironic. Plus numele dat puilor congelați de mici dimensiuni, care erau la mare căutare - aluzie la celebrii frați Petreuș, cântăreți populari din Maramureș, mici de statură.
Pe rafturile magazinelor alimentare se găseau doar compoturi și conserve de legume. Plus creveți vietnamezi pentru ocazii speciale.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un copil român al anilor '80, să mănânci la școală un sandwich cu salam cu soia care ți se părea normal - pentru că nu cunoșteai altceva - iar acasă să asculți cum bunicii povesteau în șoaptă cum era pe vremea regelui, când în prăvăliile satului găseai jamboane, parizer adevărat, șuncă presată și caltaboși?
Programul oficial al regimului avea un nume specific. "Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei". Plus impus în 1982, prin acelaşi proces decizional în care apăruse salamul cu soia.
Conform acestui program, fiecare român avea dreptul la o anumită cantitate lunară de produse alimentare. Plus determinată "ştiinţific" pe baza nevoilor nutriționale teoretice.
Era o cantitate ridicol de mică. Câteva sute de grame de carne pe lună. Plus aceeași cantitate de zahăr, ulei, mălai, unt.
Pe lângă salamul cu soia, Ceaușescu a avut și alte idei "inovative". Amenajarea de ferme de iepuri pentru consumul intern, dar mai ales pentru export. Plus folosirea ciupercilor pentru a înlocui carnea - ocoalele silvice aveau cotă și pădurarii alergau prin păduri după ciuperci.
"Niciun balt fără pește" a fost altă idee. Fiecare județ trebuia să predea în jur de 500 de kilograme de pește. Plus asociațiile pescarilor erau obligate să predea o parte din ce capturau.
Realitatea era însă că românii inventivi încercau permanent să găsească soluții. Sunt mărturii cum, prin "relații" la fabricile de mezeluri, oamenii obțineau salam de Sibiu adevărat. Plus trimis prin mecanici de locomotivă, învelit în hârtie de ziar.
La Avicola erau pui afumați - "Picorom" se numeau parcă. Plus o rarită care apărea ocazional în magazine.
Cârnații "proaspeți" - de fapt resturi tocate îndesate în maț - se dădeau și ei "la liber". Plus gospodinele ingenioase extrăgeau carnea din ei și o foloseau la sarmale.
Schimbarea radicală a venit după Revoluția din decembrie 1989. Plus, în mod paradoxal, mulți români din generația care a trăit comunismul au privit cu nostalgie spre vechile mezeluri.
Astăzi, mai multe sondaje arată că românii cred că mezelurile comuniste erau "mai sănătoase" decât cele actuale. Plus o nostalgie selectivă, ascunzând faptul că, atunci, cantitățile erau ridicol de mici.
Adrian Kali, în "Cultura penuriei anii 80", explică această schimbare a percepției. Românii care nu aveau "o grămadă de chestii" în comunism, astăzi le au pe toate. Plus dar le este și mai greu să-și amintească realitatea austerității.
În prezent, România importă 60% din mezelurile consumate. Plus principalii producători români sunt companii multinaționale care își fac mezelurile cu ingrediente importate.
Salamul "Tractoristul" și "Săteanul" au dispărut treptat din magazine după 1990. Plus pe rafturile supermarketurilor au apărut zeci de tipuri de mezeluri - parizer, șuncă, salam, cabanos, prosciutto.
Astăzi, când deschizi vitrina unui supermarket și vezi 20 de tipuri de mezeluri, e greu să ne imaginăm că, în urmă cu doar 40 de ani, generații întregi de români se mulțumeau cu o bucățică de salam cu soia "Tractoristul" tăiată cu cuțitul de vânzătoare la Carmangerie, după ore de coadă și după prezentarea buletinului.
Iar când te gândești că Ceaușescu - acel om care își propunea să facă România "prosperă" - a inventat în 1982 un program oficial numit "alimentația științifică a populației" prin care a forțat zeci de milioane de oameni să mănânce salam cu soia, picioare de pui și ciuperci, în timp ce carnea reală mergea la export pentru valută - înțelegi că, în comunism, însăși ideea de "știință" putea fi pervertită până la a justifica înfometarea unui întreg popor.
Una dintre cele mai întunecate pagini ale comunismului românesc - "Carmangeria" anilor '80, locurile cu rafturile mereu pe jumătate goale unde se vindea cu cartelă și prin prezentarea buletinului salamul cu soia "Tractoristul" și "Săteanul" inventat de Ceaușescu în martie 1982 ca parte din "Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei", cu românii forțați să stea la coadă la măcelărie de la 5 dimineața pentru un kilogram de carne, cu picioarele de pui ironizate ca "adidași" sau "tacâmuri", cu puii congelați mici numiți "frații Petreuș", cu conservele de carne din China cu cozi imense, urmată după 1989 de explozia comerțului cu mezeluri și de paradoxalul fapt că România importă astăzi 60% din mezelurile pe care le consumă - dovada că, sub aparența "rentabilizării economice", comunismul a transformat alimentația cea mai elementară într-un instrument de control politic și de înfometare a unui întreg popor.