Pe 23 martie 1945, regimul comunist proaspăt instalat la putere a confiscat aproape 1,5 milioane de hectare de teren agricol românesc - dar din acestea, peste 27% nu au ajuns niciodată la țărani, ci au rămas la stat, formând nucleul viitoarelor ferme socialiste.
În istoria modernă a României există o zi care a marcat profund destinul țărănimii și al întregii societăți românești - 23 martie 1945.
Reforma agrară din 1945. O confiscare uriașă de terenuri prezentată oficial ca "împroprietărire a țăranilor săraci". Plus, în realitate, primul mare pas către comunizarea agriculturii românești.
Decizia a fost luată în primele luni după instalarea guvernului dr. Petru Groza. Plus a fost prezentată ca un mare "act democratic" de către comuniștii care abia preluau puterea.
Pentru un țăran român din primăvara lui 1945, vestea reformei agrare suna ca o promisiune de aur - urma să primească pământ, mult pământ, de la marii moșieri ai țării. Dar, după doar 4 ani, urma să i se ia înapoi prin colectivizare.
Contextul reformei era unul foarte tulbure. România abia ieșise din cel de-al Doilea Război Mondial. Plus armata sovietică ocupa țara, iar comuniștii preluau treptat puterea, sprijiniți direct de Moscova.
Reforma agrară a fost prima mare lovitură politică a noii puteri. Plus a fost gândită ca o armă în lupta pentru consolidarea poziției Partidului Comunist Român în societatea românească.
Propaganda din lunile dinaintea legii a fost intensă. Comuniștii, prin "Frontul Plugarilor", i-au încurajat pe țărani să ocupe abuziv loturile mai mari de 50 de hectare ale moșierilor. Plus oficial, liderii frontului susțineau că guvernul precedent al lui Rădescu "aruncă țara în haos".
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, în primăvara lui 1945, atmosfera de la sate - propaganda comunistă promitea pământ țăranilor săraci, în timp ce, în paralel, "băieții în haine de piele" - cum erau numiți activiștii comuniști - mergeau pe la conace și confiscau totul, de la utilaje la haine de copii.
Pe 12 martie 1945 proiectul de lege a fost depus la Președinția Consiliului de Miniștri. Plus responsabil de redactare era ministrul Agriculturii Romulus Zaroni.
În realitate, liniile legii erau trasate de la Moscova. Plus, după 1945, în partea administrată de URSS din Germania (viitoarea RDG) a fost adoptată o lege aproape identică. Singura diferență - în Germania de Est limita de expropriere era 100 hectare, iar în România mai mică.
Legea Nr. 187 din 23 martie 1945 a fost promulgată ca "Lege pentru înfăptuirea reformei agrare". Plus stabilea scopurile oficiale ale reformei.
Conform legii, scopurile erau patru. Mărirea suprafețelor arabile ale gospodăriilor țărănești care aveau mai puțin de 5 hectare. Crearea de noi gospodării pentru muncitorii agricoli fără pământ. Plus înființarea de grădini de zarzavat lângă orașe și păstrarea unor terenuri pentru școli agricole.
Bunurile care urmau să fie confiscate erau clar definite. Pământurile și proprietățile agrare aparținând cetățenilor de origine germană care colaboraseră cu Germania nazistă. Plus pământurile mai mari de o anumită suprafață ale moșierilor.
Erau exceptate de la expropriere unele bunuri. Orezăriile existente. Bunurile agricole aparținând mănăstirilor, mitropoliilor, episcopiilor, bisericilor. Bunurile Domeniilor Coroanei. Plus cele ale Academiei Române și ale altor așezăminte de cultură.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un moșier român al primăverii lui 1945, să te trezești într-o dimineață cu activiștii comuniști în curte, care îți confiscau pământul, animalele, utilajele, mobilierul - ba chiar și hăinuțele copiilor și lenjeria intimă din șifoniere - sub pretextul "reformei agrare democratice"?
Aplicarea reformei a fost rapidă și brutală. Primarii comunelor rurale erau obligați ca, în termen de 10 zile de la publicarea legii, să întrunească în adunare generală pe toți țăranii fără pământ sau cu mai puțin de 5 hectare. Plus pentru alegerea unui comitet local de împroprietărire.
Comitetele locale aveau 7-15 membri. În practică, erau dominate de activiști comuniști. Plus deciziile erau dictate de noua putere.
Excesele au fost cumplite. În exces de zel, activiștii confiscau de la moșieri nu doar pământul, ci absolut tot ce găseau. Plus lenjerie intimă, sutiene, hăinuțe de copii, chiar și indispensabili.
Marile moșii românești care, până atunci, fuseseră centre de producție agricolă modernă, au fost desființate într-o singură primăvară. Plus în "Grânarul României" - Bărăganul - zeci de mii de hectare au luat drumul cooperativelor.
Cifrele finale ale exproprierii sunt grăitoare. Din total au fost expropriate 1.444.911 hectare. Plus inventarul agricol viu și mort al moșiilor - animale, mașini, instalații, materiale.
Aici intervine însă paradoxul reformei. Din cele 1.444.911 hectare expropriate, doar 1.057.672 hectare au ajuns efectiv în proprietatea țăranilor. Plus restul de 387.565 hectare - reprezentând 27% din total - a rămas în proprietatea statului.
Aceste 27% nedistribuite au format nucleul viitoarelor Gospodării Agricole de Stat (GAS). Plus al Stațiunilor de Mașini și Tractoare (SMT) - bazele viitoarei comunizări complete a agriculturii.
Cu alte cuvinte, încă din 1945, statul comunist român își rezerva în secret o parte importantă din pământul expropriat. Plus pregătea terenul pentru ceea ce avea să urmeze - colectivizarea forțată.
Numărul țăranilor împroprietăriți a fost și el mai mic decât promiteau cifrele propagandistice. Din cele 700.000 de persoane aparținând proletariatului agricol la sfârșitul războiului, numai 400.000 au beneficiat efectiv de împroprietărire.
În urma reformei agrare au rezultat doar 282.000 de familii nou-create cu proprietăți agricole. Plus reforma nu a reușit, ca și cea din 1921, să genereze o categorie de țărani independenți economic.
Conform analizelor, din punct de vedere economic, pretinsa reformă a fost de fapt un mare pas înapoi. Plus a distrus marile proprietăți agricole, singurele unde se aplicau tehnologii moderne și unde începuse să pătrundă mecanizarea.
Haosul exproprierii a durat aproape trei ani. În anul 1948 au fost confiscate ultimele terenuri din Bărăgan. Plus reforma agrară era practic încheiată.
Cea mai mare lovitură venea însă. În 1949, regimul comunist a început colectivizarea forțată a agriculturii. Plus țăranii care primiseră pământ în 1945 erau acum obligați să-l "doneze" cooperativelor agricole de stat.
Astfel, după doar 4 ani de "proprietate", aceiași țărani care fuseseră împroprietăriți erau acum deposedați din nou. Plus cei care refuzau să intre în colectiv erau arestați, deportați în Bărăgan sau trimiși la munca silnică pe Canal.
În câțiva ani, întregul teren agricol al României a ajuns în proprietatea statului. Plus ironia istorică - reforma "democratică" a țăranilor săraci se dovedea, de fapt, doar primul pas către naționalizarea completă a pământului.
Colectivizarea forțată din 1949-1962 a fost una dintre cele mai brutale acțiuni ale comunismului românesc. Plus a distrus modul tradițional de viață al satului românesc și a generat traume colective care durează până astăzi.
Pentru proprietarii expropriați, situația a fost cumplită. Mulți moșieri și familiile lor au fost arestați. Plus alții au fugit din țară, lăsând în urmă toată averea acumulată în generații.
După Revoluția din 1989, urmașii proprietarilor expropriați în 1945 au început un proces lung de retrocedare. Plus multe terenuri au fost recuperate, dar nu toate, iar procesele continuă și astăzi, în 2026.
Astăzi, când vezi marile câmpuri agricole românești și știi că majoritatea sunt deținute astăzi de mari companii agricole sau de investitori, e greu să ne imaginăm că, în urmă cu doar 80 de ani, aceste terenuri aparțineau unor mari moșieri români - confiscate brutal în 1945, redistribuite parțial, naționalizate complet în 1949, iar acum, după Revoluție, recuperate parțial.
Iar când te gândești că reforma agrară din 1945 - prezentată oficial ca "împroprietărire democratică a țăranilor săraci" - a fost de fapt prima mare lovitură a comunismului împotriva agriculturii românești, urmată în doar 4 ani de naționalizarea completă a pământului - înțelegi că adevăratul scop al reformei nu a fost niciodată "împroprietărirea țăranilor", ci pregătirea terenului - la propriu - pentru transformarea agriculturii românești în proprietate de stat.
Prima mare lovitură a comunismului împotriva agriculturii românești - Reforma agrară din 23 martie 1945, prin Legea Nr. 187 a guvernului Petru Groza, cu 1.444.911 hectare expropriate de la moșieri și parțial distribuite (doar 1.057.672 ha) către 400.000 de țărani, restul de 27% rămânând la stat și formând nucleul viitoarelor GAS, urmată în doar 4 ani de brutala colectivizare forțată care a confiscat înapoi tot pământul - dovada că, în comunism, "împroprietărirea democratică a țăranilor" era doar un eufemism pentru naționalizarea completă a pământului.