Tutunul "oriental" cultivat pe solurile însorite din Oltenia, Dobrogea și estul Moldovei era considerat printre cele mai bune din lume pentru țigările fine - iar în comunism, România îl fuma la mărci ieftine precum Carpați și Snagov.
În istoria agriculturii românești există o cultură aproape uitată astăzi, dar care a marcat profund secolul XX - tutunul.
Tutunul. O plantă originară din America de Nord și de Sud. Plus o cultură care a devenit, secole de-a rândul, una dintre principalele exporturi agricole ale României.
Cuvântul "tutun" provine de la denumirea insulei Tobago din arhipelagul Antilelor - locul unde planta a fost cultivată pentru prima dată. Plus, de acolo, a făcut un drum lung până în Țările Române.
Pentru un țăran român din Oltenia sau Dobrogea anilor '70-'80, cultivarea tutunului nu era doar o ocupație. Era o tradiție familială, păstrată din generație în generație, cu un meșteșug pe care îl învățai în copilărie.
Trebuie spus de la început un lucru important pentru a înțelege corect tutunul românesc. Tutunul nu se cultiva la Cotnari - acea zonă este renumită pentru viță-de-vie. Plus zonele celebre pentru tutun erau cu totul altele.
Tutunul a pătruns în Țările Române în secolul al XVI-lea. Plus mărturie sunt descoperirile arheologice, cum ar fi o lulea de pământ descoperită în 1971 - dovadă a fumatului la oamenii epocii.
Primele fabrici rudimentare de prelucrare a tutunului au apărut destul de târziu. În Moldova, în jurul anului 1812. Plus în Muntenia, în 1821.
Pe teritoriul României existau, în perioada comunistă, mai multe tipuri de tutun, fiecare cu propriile caracteristici și zone de cultivare specifice. Plus tutunul oriental era considerat cel mai valoros.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna să crești tutun "oriental" în satele din Oltenia sau Dobrogea - o muncă migăloasă, cu zeci de operațiuni manuale, în care toată familia participa de la sădirea răsadului până la uscarea frunzelor în șuri speciale.
Tutunul oriental, cel mai prețuit, era reprezentat de soiurile Djebel 123 și Molovata 94. Plus aceste soiuri dădeau tutunul de cea mai bună calitate de pe solurile nisipo-lutoase însorite din Oltenia, Dobrogea și estul Moldovei.
Din tutunul oriental se produceau țigările fine și havanele. Plus era materia primă pentru produsele de calitate superioară destinate exportului.
Pe lângă tutunul oriental, în România se cultivau și alte tipuri. Soiurile semioriental Ghimpați 55 și Ghimpați 69 - pe solurile mijlocii din sudul Moldovei și sud-estul Munteniei. Plus produceau tutun de calitate bună.
Pentru țigările fine și pipă se cultivau soiurile Virginia 196 și Virginia 207. Plus acestea creșteau pe solurile permeabile din sudul Olteniei și pe solurile aluviale de pe Mureș.
În centrul și nord-vestul Transilvaniei se cultivau soiurile Burley 114, Burley 194 și Tenessee 86. Plus produceau tutun de calitate medie pentru țigări.
În nord-vestul Banatului, Crișana și Câmpia Bărăganului se cultivau soiurile pentru consum mare - Banat 13, Banat 95, Bărăgan 132. Plus acestea erau destinate țigărilor comune, de calitate inferioară.
Astfel, România era o adevărată hartă a tutunului, cu zone specializate care produceau tipuri diferite, fiecare cu propriile destinații. Plus țara avea o tradiție agricolă complexă în acest domeniu.
Politica comunistă cu privire la industria tutunului a fost una pragmatică. Autoritățile au realizat că viciul fumatului la muncitorimea din uzinele țării era foarte profitabil pentru bugetul statului.
Astfel, timp de patru decenii, între anii '50 și '80, autoritățile comuniste din România au mers pe o idee clară. Plus s-au lansat în fabricarea de țigări ieftine, accesibile pentru muncitori.
Au apărut mărcile celebre ale epocii comuniste - Snagov, Carpați, Amiral, Litoral, Mărășești, Cișmigiu, Bucegi. Plus ele înlocuiau mărci de țigări devenite celebre în perioada interbelică precum "Aviatorul", "Regale", "Mircea" sau "Naționale".
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un țăran din Oltenia sau Dobrogea, care cultiva cu multă trudă tutun oriental de calitate superioară pe câmpurile sale, să-și vadă recolta transformată apoi la fabricile statului în țigările ieftine Carpați sau Snagov, în timp ce tutunul de cea mai bună calitate lua drumul exportului?
Tutunul românesc era un produs de export important. Plus o parte semnificativă din recolta de tutun oriental, mai ales soiurile premium, ajungea în străinătate, aducând valută statului român.
Tutunul oriental românesc era apreciat pe piețele internaționale. Plus se folosea în amestecuri cu alte tutunuri pentru a produce țigări de calitate superioară în alte țări.
Suprafața cultivată cu tutun în România era impresionantă în perioada comunistă. Plus zeci de mii de hectare erau dedicate acestei culturi în fiecare an, în special în zonele tradiționale.
În anii '80, industria tutunului din România era una dintre cele mai importante ale agriculturii. Plus mii de familii din zonele tradiționale trăiau din această cultură.
Schimbarea radicală a venit odată cu Revoluția din decembrie 1989. Evenimentele din decembrie au adus libertate românilor. Plus pentru industria românească de tutun, au fost însă începutul sfârșitului.
Toate fabricile de țigări din România, inclusiv cea din capitală, aveau să dea faliment treptat. Plus "Societatea Națională Tutunul Românesc", care deținea aceste fabrici, a intrat într-un proces de privatizare din care nu și-a mai revenit.
Cultivarea tutunului a intrat și ea într-un declin dramatic. Importurile masive de țigări străine, plus contrabanda, au schimbat fundamental piața. Plus țăranii români nu mai aveau cui să-și vândă recolta.
Cifrele arată dimensiunea declinului. În 2015, în România se mai cultivau 745 hectare de tutun. În 2022, cifra scăzuse la doar 278 hectare. Plus astăzi, în județe precum Bistrița-Năsăud, unde cultivarea tutunului avea o tradiție, a mai rămas un singur cultivator.
Astăzi, când fumezi o țigară produsă în România, ea este aproape sigur fabricată din tutun importat, sub mărci internaționale. Plus tradiția tutunului românesc autohton este aproape stinsă.
Astăzi, când treci prin zonele de altădată ale tutunului - Oltenia, Dobrogea, estul Moldovei, Bărăganul - e greu să ne imaginăm că, în urmă cu doar câteva decenii, aceste zone erau acoperite de câmpuri de tutun, iar familii întregi trăiau din această cultură.
Iar când te gândești că România era cândva o țară cu tradiție în cultivarea tutunului oriental de calitate superioară - apreciat pe piețele europene - dar românii înșiși fumau țigările ieftine Carpați sau Snagov, în timp ce produsele bune luau drumul exportului - înțelegi paradoxul cunoscut al economiei comuniste, în care propriul popor era ținut departe de propriile bunuri de calitate.
O industrie aproape uitată a României - tradiția cultivării tutunului în zonele tradiționale din Oltenia, Dobrogea, estul Moldovei, Bărăgan și Transilvania, cu soiuri orientale precum Djebel 123 și Molovata 94 considerate de calitate superioară, transformate în comunism în țigările ieftine Carpați, Snagov și Mărășești, exportate parțial către piețele internaționale, dar dispărute aproape complet după 1989 - dovada că o tradiție agricolă de secole poate fi distrusă într-o singură generație, atunci când economia se schimbă brusc.