În anul 1546, în localitatea Ghimbav, situată lângă Brașov, a fost înființată prima moară de hârtie de pe teritoriul actual al României. Această inițiativă i-a aparținut umanistului sas Johannes Honterus, care înțelesese că dezvoltarea culturii și a educației depindea direct de accesul la materiale de scris accesibile. Honterus deținea deja o tipografie modernă în Brașov, iar importul hârtiei din Germania sau Italia era un proces lent și extrem de costisitor, care limita numărul de cărți ce puteau fi tipărite.
Tehnologia folosită la Ghimbav era cea specifică secolului al XVI-lea, când hârtia nu se obținea din celuloză de lemn, ci din resturi textile. Cârpele de in și bumbac erau colectate, mărunțite și lăsate la fermentat, apoi măcinate de morile acționate de apă până se transformau într-o pastă densă. Această pastă era ulterior întinsă pe site fine și presată pentru a forma colile de hârtie. Calitatea produsului finit era remarcabilă, hârtia de Ghimbav fiind recunoscută după un filigran specific care garanta autenticitatea și durabilitatea sa.
Impactul acestei fabrici a depășit granițele Transilvaniei. Într-o perioadă scurtă, facilitatea de la Ghimbav a început să aprovizioneze cu hârtie întreaga regiune a Balcanilor, dar și cancelariile domnești din Țara Românească și Moldova. Multe dintre primele cărți tipărite în limba română, precum și documente istorice esențiale, au fost redactate pe acest suport autohton. Această „unitate industrială” timpurie a fost motorul care a permis răspândirea rapidă a textelor de lege, a manualelor școlare și a scrierilor religioase, transformând Brașovul într-un centru cultural de importanță europeană.
Tolandosa