Dragi prieteni,
Continui catalogarea lumii nevăzute cu un subiect despre care se vorbește foarte puțin:
Spiritele oamenilor morți care sunt chemate, legate, amăgite și puse la treabă.
Încep cu mine.
Am amintiri pe care eu le consider venite dintr-o viață a mea din Egipt, în care foloseam asemenea spirite și le puneam să execute diferite lucrări.
La ordinele faraonului.
În viața aceasta însă nu mai fac așa ceva. Din contră.
Pentru mine, aceasta este ca o karmă, o promisiune și o parte din misiunea mea.
În această viață am eliberat deja multe asemenea spirite din chinul în care le-am perceput prinse și le-am ajutat să iasă din ceea ce eu numesc matrice.
Pentru ele, această formă de captivitate este ceea ce eu asociez cu așa-numitul „iad” despre care vorbesc religiile.
Și voi continua să le eliberez. Consider că face parte din promisiunea mea:
Ceea ce cândva am legat și am folosit, acum ajut să fie eliberat. Dar nu numai acelea cu care am avut treaba, toate care apelează la mine. Ele se atrag intre ele, se anunta. Cer ajutor.
CINE PUNE SPIRITELE MORȚILOR LA TREABĂ?
Din ceea ce am cunoscut și am înțeles eu, asemenea practici nu țin numai de vrăjitoare și vrăjitori.
Consider că există și anumite culte oculte, precum și anumite culte religioase care cunosc acest secret și știu să folosească spiritele morților pentru diferite lucrări.
Ideea de a pune morții la treabă nu este însă una modernă.
În vechile practici magice găsim necromanție, tăblițe de legare numite defixiones, Papirusurile Magice Grecești și alte texte în care morții sau alte spirite sunt chemate, constrânse, legate ori însărcinate să execute anumite lucrări.
Dar cum poate fi convins un asemenea spirit?
Prin ademenire, promisiuni și condiționare.
I se poate promite ceea ce încă dorește: mâncare, băutură, diferite lucruri după care tânjește sau chiar eliberarea din chinul în care se află, dacă execută ceea ce i se cere.
Pe scurt: Tolandosa
„Fă ceea ce îți cer și vei primi.”
„Lucrează pentru mine și îți dau ceea ce dorești.”
„Execută această lucrare și te voi ajuta să te eliberezi.”
În concepția mea, tocmai speranțele și dorințele rămase ale acestor spirite pot fi exploatate pentru a le ademeni, amăgi, condiționa și pune la treabă.
MÂNCAREA — UN PUNCT FOARTE IMPORTANT
De ce au oferit oamenii timp de mii de ani mâncare și băutură morților, dacă aceștia nu mai aveau corpul fizic cu care să mănânce?
În înțelegerea mea, spiritul mortului nu mai poate mânca fizic precum omul viu, dar poate simți mirosul mâncării.
Dorința după mâncare, băutură și senzațiile cunoscute în timpul vieții poate rămâne.
Și aici găsim paralele foarte vechi.
În Mesopotamia, eṭemmu, spiritul mortului, era asociat cu foamea și setea, iar morților li se ofereau periodic hrană și băutură.
În Egiptul antic, hrana era oferită mortului și ka-ului, iar mirosul, aroma, tămâia și fumul ofrandei aveau importanță rituală pentru destinatarul nevăzut.
P.S. Și încă ceva: ideea că arzi anumite plante și automat „alungi spiritele rele” nu se aplică, din experiența mea, acestor spirite ale morților. În unele cazuri am observat chiar contrariul: mirosul și fumul le pot atrage sau le pot plăcea.
Fumul anumitor plante poate avea un alt rol în tradițiile spirituale și poate fi asociat cu alte categorii de entități, dar nu trebuie băgate toate în aceeași oală. Vom ajunge și la acelea în părțile următoare.
În China antică exista ritualul shi, în care un om viu îl reprezenta ritual pe strămoșul mort și mânca și bea în numele acestuia.
Așadar, ideea că mortul poate avea o relație cu hrana chiar fără să o consume biologic este mult mai veche decât lumea modernă.
OFRANDA ȘI MOMEALA NU SUNT ACELAȘI LUCRU
Trebuie făcută însă o diferență importantă.
Nu orice mâncare oferită unui mort înseamnă că acesta este pus la treabă.
În numeroase tradiții, oamenii ofereau hrană și băutură pur și simplu pentru a onora mortul, a-l liniști, a păstra legătura cu strămoșii sau pentru a-i oferi ceva fără să ceară nimic în schimb.
Asta este o ofrandă.
Cu totul altceva este:
„Îți ofer sau îți promit ceva numai dacă faci ceea ce îți cer.”
În concepția mea, aici hrana poate deveni momeală și metodă de condiționare.
Spiritul poate fi atras cu mâncare sau băutură, amăgit cu diferite promisiuni ori chiar cu promisiunea eliberării din chinul în care se află, dacă execută lucrarea cerută.
Una este, deci, să oferi fără să ceri nimic în schimb.
Alta este să oferi sau să promiți ceva pentru a obține serviciile spiritului.
CÂND SPIRITUL ÎȚI TRANSMITE CĂ VREA MÂNCARE
Din experiența și interpretarea mea, spiritul nu trebuie neapărat să spună în cuvinte:
„Vreau mâncare.”
Semnalul poate fi mult mai subtil.
Consider că impulsul poate fi transmis către spiritul și sufletul omului, iar de acolo să ajungă în mintea acestuia.
Și atunci poți face ceva aproape fără să te gândești.
Nu aveai absolut niciun plan să gătești, dar, dintr-odată, te ridici și începi să pregătești ceva.
Sau îți apare brusc dorința să faci o anumită mâncare pe care nu intenționai deloc să o prepari.
Poate fi chiar o mâncare nouă, diferită de ceea ce gătești în mod normal, fără să fi existat înainte vreun plan sau vreun motiv pentru alegerea respectivă.
Și abia după aceea te întrebi:
„De unde mi-a venit mie ideea să gătesc tocmai asta?”
În interpretarea mea, în anumite situații spiritul urmărește ca mâncarea să fie pregătită pentru ca măcar să-i poată simți mirosul.
MÂNCAREA SAU BĂUTURA CARE CAD
Mai există și alte semne pe care eu le iau în calcul.
Uneori mâncarea îți cade din mână, ajunge pe jos sau băutura se varsă ori îți scapă aparent fără motiv.
Nu spun că de fiecare dată când cineva scapă o bucată de mâncare sau varsă un pahar există automat un spirit lângă el.
Dar atunci când asemenea lucruri se repetă și sunt însoțite de alte semne sau manifestări, eu le iau în calcul ca parte a aceluiași fenomen.
GĂZDUIREA TEMPORARĂ — CU ACORDUL OMULUI
Mai există un lucru important.
În concepția mea, unui asemenea spirit îi poți oferi, cu acordul tău, găzduire temporară în propriul corp, astfel încât acesta să poată experimenta pentru scurt timp ceea ce singur nu mai poate experimenta.
În această interpretare, prin corpul viu poate simți din nou gustul mâncării, al băuturii și alte senzații fizice, nu numai mirosul.
Pentru mine trebuie făcută o diferență clară între posedarea fără acord și găzduirea temporară acceptată conștient de omul respectiv.
Și aici găsim din nou o paralelă istorică interesantă:
în vechiul ritual chinez shi, un reprezentant viu al strămoșului mânca și bea în numele mortului.
Separat, diferite tradiții istorice cunosc ideea posedării sau manifestării unei alte prezențe prin corpul unui om.
Nu spun că acestea demonstrează mecanismul descris de mine, ci că motivul folosirii unui corp viu în raport cu spiritul și hrana are precedente foarte vechi.
Dar, poti face și asta.
CÂND DORINȚA DEVINE MIJLOC DE CONTROL
Aici ajungem la partea pe care eu o consider întunecată.
Din perspectiva mea, vrăjitoare, vrăjitori, anumite culte oculte și anumite culte religioase care cunosc asemenea practici pot exploata tocmai dorințele rămase ale acestor spirite.
Spiritul poate fi:
ademenit cu mâncare, atras cu băutură, amăgit prin diferite promisiuni, condiționat prin ceea ce dorește sau chiar făcut să spere că va fi eliberat din chin dacă execută ceea ce i se cere. Sau gazduit ca formă de control.
Astfel poate ajunge pus la treabă.
Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai întunecate părți ale fenomenului: un suflet care a fost cândva om poate ajunge să fie folosit tocmai prin foamea, dorințele, speranțele și nevoia lui de eliberare.
EU ALEG INVERS
În viața aceasta nu mai pun aceste spirite la treabă.
Nu vreau să le amăgesc cu mâncare.
Nu vreau să le promit hrană sau alte lucruri pentru ca ele să execute o lucrare.
Nu vreau să le promit libertatea în schimbul unui serviciu.
Nu vreau să le leg și nici să le transform în servitori.
Le eliberez.
Am eliberat deja multe și voi continua să fac acest lucru, pentru că, în concepția mea, un suflet care a fost cândva om nu trebuie transformat în sclavul unei vrăjitoare, al unui vrăjitor, al unui cult ocult, al unui cult religios sau al nimănui.
Pentru mine aceasta este promisiunea și una dintre misiunile acestei vieți:
CEEA CE CÂNDVA AM LEGAT ȘI AM PUS LA TREABĂ, ASTĂZI ELIBEREZ. DAR ȘI ALTELE CARE CER AJUTORUL.
Și încă ceva: eu nu mă consider un „vânător de fantome”, în sensul în care vedem prin filme. Din contră: atunci când întâlnesc ceea ce eu identific drept spiritul unui om mort, scopul meu este să-l ajut să se elibereze, nu să-l vânez.
Fac însă o diferență foarte clară între ceea ce consider spirite ale oamenilor dezîncarnați și ceea ce percep drept entități ostile de altă natură. În clasificarea mea, demoni, arhonti și alte asemenea entități nu sunt fantome și nu sunt suflete ale unor oameni morți. Sunt o categorie complet diferită.
Filmele, cărțile și poveștile au amestecat deseori toate aceste categorii sub termenul generic de „fantome”, deși eu nu le consider același lucru.
Dacă această confuzie a fost făcută intenționat sau pur și simplu din necunoaștere este o altă discuție.
Vom ajunge și la aceste entități. Atunci le vom separa și le vom lua categorie cu categorie.
Tolandosa