Prizonierii bizantini deportați la nord de Dunăre (813–837) și întâlnirea lor cu strămoșii românilor


 📜 Un episod fascinant și mai puțin cunoscut din istoria noastră: Prizonierii bizantini deportați la nord de Dunăre (813–837) și întâlnirea lor cu strămoșii românilor

Știați că, în secolul al IX-lea, peste 10.000 de locuitori ai Imperiului Bizantin — printre care și viitorul împărat Vasile I Macedoneanul — au trăit timp de aproape un sfert de veac pe teritoriul de astăzi al României și al Republicii Moldova?

Totul a început în anul 813, când hanul bulgar Krum a cucerit orașul Adrianopol (capitala provinciei bizantine Macedonia, situată în Tracia de Est). Pentru a slăbi Imperiul Bizantin și a popula zonele pe care le controla la nord de fluviu, hanul a deportat între 10.000 și 12.000 de bărbați, femei și copii într-o regiune pe care cronicile bizantine o numesc „Bulgaria de dincolo de Dunăre” (identificată de istorici în sudul Moldovei / Bugeac și estul Munteniei).


Așezarea acestor deportați la nord de Dunăre trebuie privită și în contextul intereselor strategice ale statului protobulgar condus de hanul Krum. Protobulgarii, populație de origine turcică venită din stepele eurasiatice, reprezentau grupul conducător al formațiunii politice care avea să devină Primul Țarat Bulgar. Stabilirea unei comunități numeroase în teritoriile nord-dunărene putea contribui la consolidarea prezenței și a controlului protobulgar în această regiune, inclusiv la întărirea apărării frontierei nordice.

📜 O mărturie istorică despre limba populațiilor romanizate din Balcani

Un detaliu deosebit de interesant pentru cercetarea populației romanice de la nordul Dunării apare în lucrarea istoricului francez Louis-Gabriel Du Buat-Nançay, Histoire ancienne des peuples de l'Europe, în paginile 269–270.

Autorul face o afirmație importantă despre populațiile din Balcani:


„Limba macedonenilor, a tracilor și a ilirilor era acea limbă romană pe care o vorbeau soldații…”

Du Buat-Nançay invocă mai multe exemple de cuvinte și expresii păstrate în izvoarele bizantine, între care retorna, retorna, clausura, Aula și sculca.

Mai mult, la pagina 270, el leagă această limbă de populația vlahă, afirmând că limba vorbită de romanii transportați de bulgari la nord de Dunăre ar fi aceeași limbă păstrată de valahi.

Această interpretare este deosebit de interesantă pentru episodul deportărilor din secolul al IX-lea: Du Buat-Nançay pune în legătură populațiile romanizate din Balcani, transferurile de populație efectuate de bulgari și comunitățile romanice nord-dunărene.

⏳ 24 de ani de captivitate și o evadare spectaculoasă

Prizonierii — numiți de cronicari „macedoneni” (în realitate o populație mixtă de vorbitori de greacă și latină vulgară / traco-romani balcanici) — nu au fost transformați în sclavi, ci așezați în comunități compacte, păstrându-și credința creștină și propriii conducători.

În jurul anului 836–837, în timpul împăratului Teofil, aceștia s-au răsculat și au cerut ajutorul flotei bizantine pentru a se întoarce acasă pe mare. Bulgarii au chemat în ajutor triburile maghiare (numite în cronici „turci”, aflate atunci în stepele nord-pontice — aceasta fiind, de altfel, prima mențiune istorică a ungurilor la Dunărea de Jos). Datorită vitejiei comandanților lor, precum Cordylas, Bardas și Leon din neamul Gomostes, macedonenii i-au învins pe atacatori și au reușit să se îmbarce pe corăbiile imperiale.

Conducătorii prizonierilor: Tzantes și Cordiles

Un detaliu interesant este păstrat de istoricul francez Du Buat-Nançay, care îi menționează pe Cordiles și Tzantes drept conducători ai macedonenilor deportați. La pagina 266, acesta scrie: „Les Macédoniens leur donnerent pour chefs Tzantes & Cordiles” – „Macedonenii le-au dat drept conducători pe Tzantes și Cordiles”.

Autorul îl menționează și pe Cordiles la pagina 265, unde vorbește despre un comandant al miliției cu acest nume și despre fiul său, Bardas. Aceste informații conturează o imagine mai concretă a grupului de deportați: nu era vorba doar despre o mulțime anonimă de captivi, ci despre oameni care aveau conducători proprii și o anumită organizare.

🤝 Cum știm că acești prizonieri au intrat în contact direct cu strămoșii românilor și cu slavii locali?

Deși cronicarii de la Constantinopol (precum Symeon Logothetes sau Georgios Monachos) au relatat doar faptele de arme ale supușilor imperiali, coroborarea izvoarelor istorice, arheologice și lingvistice ne arată clar cine locuia în teritoriul în care au fost colonizați deportații:

🔵1️⃣ Dovezile arheologice (Cultura Dridu, sec. VIII–XI):

Teritoriul din stânga Dunării, estul Munteniei și sudul Basarabiei era acoperit de cultura Dridu (balcano-dunăreană). Săpăturile de la Dridu, Bucov, Dinogeția sau Slon arată că prizonierii nu au fost aduși într-un pustiu, ci în mijlocul unei populații sedentare dense, formate din autohtoni romanici (strămoșii românilor) și slavi în curs de asimilare. Mai mult, arheologii au observat în această zonă o puternică influență materială sud-dunăreană și bizantină (ceramică fină, obiecte creștine), pusă inclusiv pe seama acestui aflux de populație și meșteri bizantini.

🔵2️⃣ Izvoarele scrise contemporane despre populația regiunii:

Geografia armeană (atribuită lui Moise din Chorene) menționează în aceste regiuni de la nord de Dunăre țara numită „Balak” (Valahia / țara vlahilor), confirmând prezența românilor timpurii aici.

Analele Regale France (Annales Regni Francorum) îi atestă, chiar în anii 822–827 (în plină perioadă a deportării!), pe abodriții/predenecenți („cei de dinainte de Dunăre”) așezați pe malul nordic al fluviului în zona Banatului, confirmând că întregul mal stâng al Dunării era locuit de comunități slave și romanice aflate sub autoritatea hanului bulgar Omurtag.

🔵3️⃣ Continuitatea lingvistică și creștină:

Păstrarea numelui autohton al fluviului (Dunăre, diferit de slavul Dunav sau grecescul Istros) și a terminologiei creștine de bază de origine latină (biserică, Dumnezeu, cruce, creștin) aarată că populația romanică nord-dunăreană trăia neîntrerupt pe aceste maluri și împărtășea aceeași credință creștină cu deportații veniți din imperiu.

🏛️ De ce contează acest episod pentru istoria noastră?

El demonstrează că spațiul de la nord de Dunăre nu era o „gaură neagră” a istoriei în secolul al IX-lea, ci un teritoriu activ, integrat în geopolitica dintre Imperiul Bizantin și Primul Țarat Bulgar, unde populația romanică autohtonă a coabitat cu slavii și a primit un impuls cultural și creștin direct din lumea bizantină.

Mărturia lui Du Buat-Nançay adaugă o perspectivă interesantă: el considera că populațiile romanizate din Macedonia, Tracia și Iliria aveau o limbă comună de origine romană și lega această realitate de istoria vlahilor.

________________________

IMAGINE: Hartă reconstituită a spațiului politic din sud-estul Europei în timpul domniei hanilor Krum (803–814) și Omurtag (814–831).

Sunt evidențiate teritoriul Primului Țarat Bulgar, Imperiul Bizantin, Dunărea, Adrianopolul – cucerit de Krum în 813 – și teritoriile de la nordul fluviului aflate sub autoritate bulgară.

În partea de nord-est sunt indicați ungurii, aflați în acea perioadă în stepele nord-pontice.

Observație: delimitările teritoriale sunt orientative, iar reprezentarea zonelor de la nord de Dunăre nu trebuie interpretată ca o hartă exactă a granițelor politice din secolul al IX-lea.


#IstorieSiCulturaRomaneasca #IstoriaRomanilor #Bizant #DunareaDeJos #CulturaDridu #EvulMediu #Istorie


3 Comentarii

Părerea ta contează! Lasă un comentariu 🤗 Nu uita să distribui acest material (100% Made în România 🇷🇴)

  1. Dirty Flix - Insatiable nerdy teen Emily Wilson fucking

    RăspundețiȘtergere
  2. Oh yes, love all the cum splattered on their fresh young titties. Excellent.

    RăspundețiȘtergere
  3. 18videoz - Tattooed teen Monica A scissor-fucked

    RăspundețiȘtergere
Mai nouă Mai veche